Criteriul National

FOTOGALERIE CSA Steaua, spectacol la inaugurarea stadionului din Ghencea (6-0 vs OFK Belgrad) / Tricoul lui Lăcătus, retras – Fotbal

FOTOGALERIE CSA Steaua, spectacol la inaugurarea stadionului din Ghencea (6-0 vs OFK Belgrad) / Tricoul lui Lăcătus, retras – Fotbal
iulie 07
21:30 2021

CSA Steaua (promovată în acest an în Liga a II-a) a învins formația sârbă OFK Belgrad cu scorul de 6-0, într-un meci amical disputat miercuri seara, prilej cu care a fost inaugurat oficial Stadionul Steaua din Ghencea.

Primele goluri de pe noua arenă din Ghencea au fost înscrise de Chipirliu (’51, ’52), Huiban (’61, penalty), Mihalache (’76) și Neacșu (’87, penalty, ’90+4).

La evenimentul special organizat de Clubul Sportiv al Armatei au fost prezenţi câştigătorii Cupei Campionilor Europeni şi au asistat aproximativ 15.000 de spectatori.

Numărul fanilor prezenţi la evenimentul în care clubului roş-albastru a sărbătorit 74 de ani de istorie, dar şi 35 de ani de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a fost limitat la jumătate din capacitatea arenei din cauza restricţiilor impuse de autorităţi în contextul pandemiei de coronavirus.

Au fost prezenţi la sărbătoare majoritatea componenţilor echipei care cucerea la 7 mai 1986 cel mai important trofeu european continental printre care se numără Helmut Duckadam, Ştefan Iovan, Adrian Bumbescu, Miodrag Belodedici, Gavril Balint, Ladislau Boloni, Tudorel Stoica, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă şi Anghel Iordănescu. Au absentat din diverse motive fostul portar Dumitru Stângaciu, fostul tehnician Emeric Ienei şi managerul Stelei din 1986, Valentin Ceauşescu, informează Agerpres.

*Sursă foto: Victor Cozmei / HotNews.ro.

Steaua a retras numărul lui Marius Lăcătuş

CSA Steaua a retras tricoul cu numărul 7 purtat de fostul fotbalist Marius Lăcătuş, care a câştigat cu gruparea militară 21 de trofee, printre care şi Cupa Campionilor Europeni în 1986.

Acum în vârstă de 57 de ani, Lăcătuş a fost aclamat minute în şir de cei 15.000 de spectatori prezenţi pe noul Stadion Steaua. El a primit tricoul roş-albastru cu numărul 7 înrămat din partea clubului, precum şi o plachetă. Totodată, un tricou uriaş cu numărul 7 şi numele lui Lăcătuş a fost întins pe gazon, iar Lăcătuş a salutat galeria în stilul său caracteristic.

„Sentimentele sunt amestecate. În momentul în care cei din conducerea clubului şi a ministerului, suporterii şi-au pus în gând ca la această aniversare festivă, 35 de ani de la cucerirea Cupei Campionilor şi inaugurarea stadionului să lege şi retragerea numărului 7, eu nu pot decât să le mulţumesc. Şi-au asumat o responsabilitate foarte mare, pentru că vor fi păreri şi pro şi contra, dar eu sper ca acest lucru să fie un imbold pentru actualii jucători şi viitori jucători ai Stelei în obţinerea de performanţe.

Fiecare jucător mai tânăr, dacă joacă trei-patru meciuri mai bune vrea să ajungă Messi sau Ronaldo, jucătorii români nu mai sunt la modă. De aia cred că retragerea tricoului cu numărul 7 nu este un impediment pentru nimeni. Acum sunt la modă numerele 89, 95, 78, numărul 7 apare din ce în ce mai rar”, a declarat Lăcătuş la stadionul Steaua, citat de Agerpres.

Întrebat dacă ar merita să fie amplasată o statuie în faţa noului stadion din Bulevardul Ghencea, Lăcătuş a spus: „Eu am spus întotdeauna că fotbalul este un sport de echipă, este foarte greu să aloci meritul unuia. Când se obţin performanţe, se obţin de către toată echipa, împreună cu staff-ul şi conducătorii. Toţi care au fost alături de echipa merită o cât mai mare atenţie din partea clubului”.

Fostul jucător emblematic al Stelei s-a arătat încântat de noua arenă: „Suntem din nou acasă pe acest stadion. Deşi, noi cei care am jucat pe vechiul stadion poate suntem mai nostalgici. E un stadion foarte foarte frumos, elegant. Sper ca la jocurile de acasă tribunele să fie pline şi sper ca rezultatele echipei să facă suporterii să se întoarcă acolo unde le este locul”.

Arena din Ghencea, o bijuterie

Construcţia noii arene din Bulevardul Ghencea a demarat în februarie 2018 şi s-a încheiat în noiembrie 2020. Costurile lucrărilor se ridică la 407.353.320 lei, aproximativ 81 de milioane de euro.

Stadionul Steaua are o capacitate de 31.254 locuri şi îndeplineşte criteriile impuse de UEFA pentru derularea de competiţii sportive pentru nivelul de clasificare UEFA 4.

Construcţia cuprinde: 9 săli de antrenament pentru alte discipline sportive ale Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; 24 de camere de cazare pentru sportivi; spaţii pentru Muzeul Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti; zonă de presă şi sky-box-ul în partea superioară a Tribunei I, pentru a spori vizibilitatea şi care respectă standardele UEFA şi FIFA; zonă de promenadă destinată publicului.

Suprafaţa de teren are dimensiunile standard (lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m) şi este prevăzută cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigaţie şi încălzire pentru sezonul de iarnă. Nouă arenă va putea găzdui şi competiţii sportive de rugby.

Lucrările au fost finanţate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, beneficiarul noului stadion fiind Ministerul Apărării Naţionale.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul