În ultimii ani, Egiptul a intrat în topul destinațiilor turistice exotice, iar printre stațiunile sale cele mai apreciate de călătorii din întreaga lume se numără și Hurghada. Am putea spune despre aceasta că este o destinație a contrastelor, a diversității, întrucât este potrivită atât pentru cei cu spirit de exploratori, pentru cei care își doresc să-și extindă orizontul cunoașterii, precum și pentru cei care vor o vacanță în care să se deconecteze de la grijile cotidiene și să-și reîncarce bateriile.
Ca să înțelegi mai bine cât de ofertantă este Hurghada în ceea ce privește activitățile de care te poți bucura aici, îți prezentăm o serie de motive pentru care merită să-ți planifici următoarea vacanță în celebra stațiune egipteană:
În Hurghada poți vizita cartierul vechi El Dahar
El Dahar, zona veche a orașului Hurghada, este popular în rândul turiștilor fascinați de istorie, mai ales că aici se află și Moscheea Al Mina, una dintre principalele atracții, situată chiar pe malul mării. Mai mult decât atât, aceasta este cea mai mare moschee din Hurghada, având două minarete a căror înălțime depășește 10 metri.
Poți vizita moscheea și în interior, în afara intervalelor de rugăciune, cu mențiunea că trebuie să ai o ținută cât se poate de decentă, conform obiceiurilor și tradițiilor religioase ale locului. Un alt obiectiv istoric pe care îl poți vizita este Biserica Ortodoxă Coptă, inaugurată pe ruinele unui lăcaș de cult ortodox.
Aceste două instituții religioase sunt un bun exemplu pentru faptul că Hurghada și, în general, Egiptul se caracterizează prin diversitate culturală și religioasă, diversitate pe care o poți observa foarte ușor doar plimbându-te pe străzile celebrei stațiuni.
Submarinul Sindbad îți oferă o experiență subacvatică inedită
Îți plac activitățile acvatice, dar nu ai curajul să faci snorkeling sau scuba diving? Fii fără grijă: în Hurghada, te poți bucura și altfel de frumusețea subacvatică. Aici se află celebrul submarin turistic Sindbad, care coboară, pentru o durată de o oră, la o adâncime de aproximativ 22 de metri, adică fix în centrul vieții marine. Dacă ajungi în Hurghada, cu siguranță merită să încerci această activitate subacvatică inedită.
În schimb, dacă vrei să vizitezi Hurghada tocmai pentru că adori aventurile subacvatice și nu te temi nici de scuba diving, nici de snorkeling, află că există o mulțime de hoteluri amplasate pe plajă care pun la dispoziția turiștilor astfel de facilități. Poate că ar fi o idee bună să optezi pentru o astfel de unitate de cazare.
În Hurghada te poți bucura de experiențe gastronomice pe cinste
Atmosfera locului este completată de preparate tradiționale autentice, regăsite mai ales în restaurantele din Hurghada Marina, zona adorată de gurmanzii din întreaga lume. Restaurantele de aici mizează pe diversitate, iar servirea unei cine la apus este, fără doar și poate, o experiență care îți va desfăta și papilele, și sufletul deopotrivă.
Nu în ultimul rând, ai putea vizita piața de fructe din cartierul El Dahar, unde găsești de la smochine și curmale, până la banane, mango și alte fructe exotice cu gust desăvârșit. E important să știi că ai posibilitatea de a negocia prețul fructelor pe care le cumperi.
Acestor trei activități li se adaugă și altele: de la plimbările cu cămilele, până la vizitarea împrejurimilor. Ba chiar poți vizita celebrul Cairo. Atenție, însă: distanța este destul de mare, motiv pentru care îți recomandăm să faci o astfel de excursie doar dacă petreci cel puțin o săptămână în Egipt. O altă variantă ar fi să călătorești spre Cairo cu avionul, dacă dispui de un buget ceva mai generos.
Așadar, Hurghada este o stațiune care satisface cele mai diversificate așteptări: atât pe ale celor care vor să exploreze și să afle lucruri noi din istoria lumii, cât și pe ale celor care tot ce vor este să se relaxeze pe plajă, cu un cocktail bun alături. Dacă te-am convins, descoperă cele mai bune oferte de vacanțe exotice în Hurghada, Egipt alaturi de dertour.ro.










