AVERTISMENT! Redacția ziarului nostru invocă articolul numărul 30 din Constituție ce precizează clar că libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel,
DA, se poate
Francois Hollande a fost huiduit sâmbătă 28 Februarie 2016 de agricultorii care i-au solicitat demisia, cu ocazia inaugurării Salonului Internaţional de Agricultură de la Paris, pe fondul crizei din domeniul
România a câştigat, sâmbătă, cu 30-0 (5-0), partida de la Iaşi, cu Rusia, din Cupa Europeană a Naţiunilor. Florin Vlaicu a fost cel mai bun om al meciului. A punctat
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAŢILOR Comunicat de presă Bucureşti, 20 februarie 2016 Ref. Florin Gheorghe – la Constanţa turismul
Un altfel de…bilanţ! Stimate domnule director fondator Cârnu Daniel, Această scrisoare cu caracter deschis se dorește a fi
Ministrul Justiției Raluca Prună a declarat joi la bilanțul pe 2015 al Direcției Naționale Anticorupție că va propune reînvestirea procurorului
Premierul David Cameron a avertizat în cadrul unei declaraţii de joi 25 Februarie că o ieşire din Uniunea Europeană ar
AVERTISMENT! Redacția ziarului nostru invocă articolul numărul 30 din Constituție ce precizează clar că libertatea de exprimare a gândurilor, a
Comunicat de presă Cristian George Farauanu și Eduard Constantin Tănase, studenți la Universitatea Ovidius din Constanța, respectiv Universitatea Maritimă
Poezia „Fluierul” de Vasile Alecsandri în interpretarea epigramistului Marian Nedelea, care între altele este şi om de presă de mai










