Rețeaua socială a anunțat încă de luna trecută că a detectat câteva mii de anunțuri plătite de o agenție legată de Rusia și difuzate în timpul campaniei electorale. Problema identificată
DA, se poate
Cel puțin 58 de persoane au fost ucise și mai mult de 515 au fost rănite după ce un dezaxat a deschis focul.În noaptea de 1 octombrie 2017, Stephen Craig Paddock, un
Germania va avea parte de alegeri parlamentare programate duminică, 24 Septembrie. Partidul Angelei Merkel, Uniunea Creștin Democrată, conduce clar în sondaje, singura necunoscută fiind componența viitoarei coaliții de guvernare.Potrivit sondajelor, Alternativa pentru
Evenimentele din era post-Brexit se precipită. Chiar dacă ne aflăm în momentul în care UE îi spune Marii Britanii să „soluționeze conturile”
După atacul preşedintelui Donald Trump în cadrul Adunării Generale a ONU unde a declarat că singura soluţie a Statelor Unite
Exista multe tipuri de usi de interior bune. Principalul lucru este sa stii sa alegi usa potrivita pentru interiorul locuintei
În vederea elaborării celei de-a 3-a ediții a Indexului accesului la educație al elevilor din județul Constanța, Asociația Elevilor din
Acest lucru survine ca urmare a pensionării unuia dintre judecătorii din complet. Acesta este al treilea proces afectat de ieșirea










