O perioada foarte stresantă din viața unui student o reprezintă sesiunea, această perioadă fiind un maraton de învățat, ore nedormite, suplimente de îmbunătățire a memoriei, cafea multă, dar și o numărătoare inversă până la ultimul examen. De multe ori se întâmplă ca în aceste condiții, timpul lasă nu fie de ajuns, iar învățatul devine singura activitate care ocupă timpul. Lucrurile pot fi mult mai ușoare însă dacă se aplică unele reguli simple, astfel încât studentul să poată trece mai ușor peste perioada stresantă a sesiunii.
Folosirea eficientă a timpului te ajută ca student să te bucuri de câteva pauze de relaxare, fără a te simți că chiulești de la învățat. Trebuie să ții cont așadar de faptul că studiul continuu, renunțând la orele de somn, la mese sau chiar la activitățile recreative, nu este niciodată o soluție pentru tine. Aceste lucruri ajung în final să-l frustreze pe student, ele contribuind la o scădere a motivației acestuia.
Există însă câteva lucruri pe care orice student trebuie să le considere, astfel încât să abordeze o sesiune fără stres. Unul din lucrurile pe care acesta le poate face este să se pregătească pe tot parcursul anului universitar, dar cu toate acestea programul studențesc este unul încărcat din acest punct de vedere.
De cele mai multe ori, studentul nu reușește să țină pasul cu cantitatea de informații care este predată la cursuri. Studenții trebuie în acest fel să recupereze în sesiune și să fixeze materia predată pe tot parcursul anului.
Cutiuta GSM cu casca de copiat fara fir
O soluție pentru a trece mai ușor peste un examen, poate fi și să apelezi la o cutiuța gsm cu cască de copiat. Cu o autonomie de până la 6 ore în apel continuu și 300 de ore în așteptare, funcție de răspuns automat la apel și un microfon performant încorporat, cutiuța GSM pentru copiat cu cartelă SIM și cască de copiat fără fir (Microcasca Japoneză) sau varianta cu căști cu microvibrații este cel mai bine vândut și mai căutat sistem de copiat! Cel mai stabil în funcționare și mai fiabil dispozitiv pentru copiat de pe piață.
Ai în vedere o rutină de învățare
Atunci când vine vorba despre perioadele de productivitate maximă, studenții sunt diferiți, dând un randament de învățare diferit unul față de celălalt. Unele persoane preferă să învețe dimineața, în timp ce după-amiezele sunt destinate relaxării. Pe de altă parte, sunt și unii studenți care preferă să învețe în a doua parte a zilei. Indiferent de categoria în care te încadrezi, trebuie să știi că trebuie să-ți creezi propria rutină de învățare. Această rutină trebuie făcută în conformitate cu perioadele în care asimilezi informațiile cel mai bine.
Nu ignora în nici un caz odihna, pentru că aceasta este foarte importantă în perioada învățării. Chiar dacă pare că materia este nesfârșită, poți stabili un program în care să incluzi și pauzele de somn sau pur și simplu o deconectare destinată activităților care te relaxează. Poți face, de exemplu, o pauză de somn în care să dormi suficient.
În acest fel, te poți odihni complet, iar creierul tău va avea o perioadă suficientă în care să se refacă. Cu toate că o pauză de somn sau de relaxare ar părea inițial că duce la o pierdere a concentrării, de fapt, această pauză îți oferă șansa de a sedimenta mai bine ceea ce ai învățat. În acest fel, te vei putea concentra mai bine și vei putea asimila mai multă informație. Lipsa pauzelor și a somnului duce la epuizare, iar în acest fel, nu te vei mai putea concentra pentru a asimila informațiile noi.
Cafeaua este și ea un excelent ajutor pentru capacitatea de concentrare, dar cu toate acestea, este recomandat să nu exagerezi. Cafeaua îți oferă o senzație în plus de energie, susținând funcția de memorare a creierului. Ai grijă și la alimentele pe care le consumi în timpul sesiunii. Pe cât posibil, este important să eviți alimentele grase, dar și cele de tip fast-food care obosesc organismul și au un aport de substanțe nesănătoase asupra acestuia. Alege mai bine alimente care stimulează capacitatea intelectuală, precum fructele sau nucile.
Păstrarea obiceiurilor bune
Este important să faci și lucrurile care îți plac, chiar dacă ai mai puțin timp să te ocupi de hobby-urile tale. Activitatea fizică este recomandată din acest punct de vedere, pentru că eliberarea de endorfine te ajută să te concentrezi mult mai bine. Această activitate fizică te ajută să te energizezi.
Având în vedere toate aceste lucruri, nu va mai trebui să apelezi la o cască de copiat pentru a trece peste examene, și vei face față cu brio perioadei stresante pe care o reprezintă sesiunea. Stabilirea unor obiective realiste, dar și a unui program care să includă activitățile preferate este un lucru de care să ții cont atunci când vine vorba despre perioada sesiunii.










