Primul lucru pe care îl vei simți când trebuie să îți schimbi mobila de bucătărie va fi, cu siguranță, entuziasmul. Toți acești ani în care ai văzut aceeași mobilă zi de zi pot conduce spre o stare de plictiseală, chiar dacă te-ai obișnuit deja cu bucătăria ta. De aceea, ți se va părea captivant faptul că ai atâtea posibilități de a alege în materie de mobilă de bucătărie, precum și din multe stiluri care îți vor satisface orice exigență.
Bineînțeles, după emoția de început, te va copleși, probabil, numărul mare de oferte de pe piață. Acesta este momentul în care să faci o pauză, să respiri și să lași puțin deoparte toate finisajele și detaliile. Acum trebuie să te decizi asupra unui stil care să îți completeze restul casei, dar care, în același timp, să iasă în evidență, să fie practic, dar și plăcut din punct de vedere estetic.
Iată, deci, câteva sfaturi care să te ajute să faci acea alegere potrivită, pentru mobila de bucătărie ideală!
Înainte de a alege mobila de bucătărie, mai ales dacă nu o schimbi cu totul, va trebui să te decizi care dintre piese se potrivesc cu restul de mobilă sau cu electrocasnicele prezente deja. Ia în calcul și numărul de membri ai familiei, stabilind cu atenție rolul fiecărui obiect din bucătăria ta.
Următorul pas constă în măsurarea suprafeței bucătăriei tale. Nu uita să măsori din perete în perete, și notează-ți locul în care sunt amplasate prizele, scurgerile și țevile de apă sau de gaz. După ce ai desenat această diagramă, poți începe să plănuiești unde să îți montezi noua mobilă de bucătărie.
Ia o decizie corectă și în funcție de forma și mărimea bucătăriei tale. Dacă, de exemplu, bucătăria ta are o fereastră mare, poți alege o masă rotundă sau ovală, pentru a înfrumuseța aspectul acesteia.
Iată, pe scurt, care sunt detaliile de care trebuie să ții cont înainte de a-ți reamenaja bucătăria:
- Mărimea spațiului
- Stilul tău preferat (incluzând aici și culorile)
- Piesele ideale de mobilier și caracteristicile lor
- Funcționalitatea și aspectul practic al spațiului
- Un buget stabilit
Iată câteva stiluri de bucătarii, care te pot inspira în a face alegerea perfectă:
Minimalist modern
Acest stil este unul chic, cu elemente inteligente de design, care sunt atât elegante, cât și practice. Culorile preferate în acest sens sunt nuanțele de gri, în trend, dar și faianța colorată din spatele chiuvetei. Și sertarele cu mânere mascate sau dulapurile cu uși care alunecă ușor fac parte din aspectul unei bucătarii moderne elegante. Ca să obții designul perfect, caută și o lampă de bucătărie supradimensionată, scaune de bar inspirate din tematica scandinavă sau printuri cu modele geometrice.
Rustic
În contrast cu bucătăria modernă minimalistă, stilul country (rustic) se inspiră din bucătăriile fermelor rurale, pentru a aduce acea căldură care să te facă să te simți acasă. Acest stil este caracterizat de numeroasele piese din lemn masiv și dulăpioarele cu geamuri, prin care se întrevăd pahare elegante sau vase de lut făcute manual.
Tradițional-vintage
Stilul acesta va fi mereu la modă, indiferent de trendul actual. Mobila de bucătărie în acest caz constă în piese din lemn masiv, de esență tare, precum stejarul, arțarul sau nucul. Această bucătărie va fi gazda perfectă pentru oglinzile decorative, paharele vechi de cristal sau poate chiar pentru o colecție de vinuri vechi.












