Frumusețea unui cadou nu stă doar în obiectul în sine, ci și în atenția acordată alegerii lui. Când oferi un cadou unei femei, arată-i că ești atent la nevoile și dorințele ei. Un cadou oferit cu atenție este o expresie minunată a aprecierii.
Iată 5 idei de cadouri unice și sustenabile pentru femei, cu grijă față de sănătatea lor:
Absorbante și tampoane organice Enroush
Absorbantele și tampoanele organice sunt un cadou practic și deosebit de util pentru orice femeie. Știm că poate părea o alegere îndrăzneață să oferi absorbante sau tampoane cadou, dar este o decizie minunată. Cel mai important, știi sigur că fiecare femeie are nevoie de astfel de produse! În egală măsură, toate femeile ar trebui să cunoască avantajele unei îngrijiri menstruale organice, și le poți arăta chiar tu, dăruindu-le absorbante zilnice fara parfum de la Enroush!
Conțin doar bumbac 100% organic și fibre naturale, au pH neutru, sunt hipoalergenice și nu conțin vopseluri, înălbitori chimici sau alte substanțe toxice.
Sare de baie naturală
Femeile adoră băile lungi pentru că înseamnă timp pentru ele, relaxarea musculaturii și calmarea durerilor. Așa că o sare de baie ce amplifică proprietățile benefice ale băii are șanse mari să devină un cadou minunat.
Alege o sare de baie din ingrediente naturale, cum ar fi extracte din plante și uleiuri esențiale, care nu irită pielea și nu provoacă probleme precum mancarime in zona intima.
Ulei de masaj organic
Masajul de relaxare este un alt ritual de îngrijire care promovează iubirea de sine și poate oferi câteva clipe de răsfăț. Un ulei de masaj oferit sub formă de cadou unei femei ar putea fi ocazia perfectă să-i amintești acest lucru.
Alege un ulei vegan, organic, din ingrediente naturale, fără parfumuri cu alergeni sau alte substanțe iritante.
Mască facială
Avantajul unei măști șervețel este că nu prea ai cum să dai greș. Folosirea ei nu depinde de facilitățile unei locuințe și nici nu presupune efort sau timp îndelungat. Se aplică rapid, se îndepărtează la fel de simplu, și ajută imediat pielea și mușchii feței să se detensioneze.
Lumânare parfumată non-toxică
Lumânările sunt un simbol al căldurii și inspiră iubire. O cameră devine mai primitoare când flacăra lumânării pâlpâie calm și în aer este răspândită o aromă plăcută.
Așa că o lumânare parfumată poate deveni un cadou minunat când este făcută cu uleiuri esențiale și materiale biodegradabile.
Oferă aceste cadouri de Ziua Femeii pentru a sărbători prezența unei femei speciale din viața ta ‒ fie că o faci ca de la bărbat la femeie, de la femeie la femeie, sau că-ți oferi ție un cadou deosebit.










