Criteriul National

Cehia comandă anticorpi Regeneron / Slovacia are cea mai ridicată rată a deceselor asociate Covid-19 – Coronavirus

Cehia comandă anticorpi Regeneron / Slovacia are cea mai ridicată rată a deceselor asociate Covid-19 – Coronavirus
februarie 21
03:28 2021

Cehia, afectată sever de pandemia de Covid-19, a comandat 12.000 de doze din tratamentul cu anticorpi sintetici produs de compania americană Regeneron, înainte ca acest tratament să fie autorizat în Uniunea Europeană, relatează Reuters și Agerpres.

„Am reuşit să comandăm Regeneron. În total 12.000 de doze. Patru mii vor veni în martie, la fel în aprilie şi mai”, a anunţat sâmbătă pe Twitter premierul ceh Andrej Babis.

Autorităţile cehe urmează să autorizeze acest tratament, care a fost folosit în cazul fostului preşedinte american Donald Trump şi este destinat pacienţilor cu forme de Covid-19 uşoare spre moderate pentru a preveni o înrăutăţire a evoluţiei bolii.

Cehia a autorizat între timp un alt tratament cu anticorpi, cel produs de Eli Lilly, din care a comandat 500 de doze.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat pe 4 februarie că evaluează ambele tratamente, care deocamdată au primit în Italia o autorizare provizorie.

Cehia a înregistrat recent o nouă creştere a cazurilor de Covid-19, cu peste 10.000 de noi îmbolnăviri în fiecare din ultimele zile, sâmbătă fiind confirmate 11.192 de cazuri.

Slovacia are cea mai ridicată rată a deceselor asociate Covid-19

O agravare a evoluţiei pandemiei este observată şi în Slovacia vecină, care, cu peste 16 decese pe zi la un milion de locuitori în ultimele şapte zile, a devenit ţara cu cea mai ridicată rată a deceselor asociate Covid-19 în lume, scrie agenţia EFE, citată de Agerpres.

Această ţară cu circa 5,4 milioane de locuitori a fost anul trecut în primul val al pandemiei unul dintre exemplele de bună gestionare a situaţiei sanitare, restricţiile severe care au inclus carantina instituţionalizată pentru oricine venea din străinătate permiţându-i atunci să fie printre cele mai puţin afectate de pandemie.

Dar acum situaţia a evoluat nefavorabil odată cu noul val epidemic provocat în special de varianta britanică mai contagioasă a coronavirusului, devenită dominantă în Slovacia. „La sfârşitul anului (2020) varianta B.1.1.7 a fost importată în mai multe regiuni slovace, iar în câteva săptămâni a înlocuit complet celelalte variante”, explică biologul Jozef Nosek, care efectuează la Bratislava secvenţierea genomului variantei britanice a coronavirusului SARS-CoV-2.

El menţionează printre alte cauze ale creşterii infectărilor şi sistemul ineficient de efectuare a anchetelor epidemiologice, astfel că în pofida campaniei masive de testare a populaţiei desfăşurată la sfârşitul anului trecut focarele nu au putut fi izolate.

Potrivit premierului Igor Matovic, la începutul lunii februarie 71% dintre noile cazuri de Covid-19 în Slovacia erau cu varianta britanică. Săptămâna aceasta el a avertizat că „proporţia mutaţiei britanice a crescut până la niveluri care vor face foarte dificilă ţinerea situaţiei sub control şi aceasta ne va costa multe vieţi”. Sâmbătă au fost raportate pentru ultimele 24 de ore încă 74 de decese.

În pofida rezistenţei unor membri ai propriului guvern, premierul Matovic a anunţat vineri achiziţia a două milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V, date fiind livrările întârziate şi în cantităţi insuficiente ale vaccinurilor Pfizer-BioNtech, Moderna şi AstraZeneca comandate de Comisia Europeană pentru statele UE. Slovacia devine astfel, după Ungaria, a doua ţară din UE care apelează la vaccinul rusesc, în completarea vaccinurilor achiziţionate prin programul european.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul