Polonia a fost condamnată joi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) după ce poliţiştii de frontieră polonezi au refuzat să înregistreze cererile de azil a patru tadjici, în ciuda faptului că au spus că riscă „persecuţii politice” în ţara lor, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.
Graniceri poloneziFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia
CEDO a constatat mai multe încălcări ale Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului, în special articolul 3 (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante) şi articolul 4 din Protocolul nr. 4 (interzicerea expulzărilor colective ale străinilor), conform unui comunicat al Curţii.
Ca urmare, Polonia va trebui să plătească 13.000 de euro fiecăruia dintre cei patru solicitanţi, care s-au născut în 1958, 1977, 1981 şi 1983. Între decembrie 2016 şi februarie 2017, aceştia au făcut „încercări repetate de a intra în Polonia” la un punct de trecere a frontierei poloneze de la graniţa cu Ucraina.
La fiecare dintre aceste încercări, „după ce au vorbit cu poliţiştii de frontieră”, au fost întorşi din drum „şi returnaţi în Ucraina”, a precizat instanţa.
Tadjicii s-au plâns că în Ucraina exista riscul să fie trimiși înapoi în Tadjikistan
Reclamanţii – dintre care unul dorea să se alăture soţiei şi celor doi copii care au putut solicita protecţie internaţională în Polonia – s-au plâns că au fost returnaţi în Ucraina, deşi au spus că au indicat la fiecare încercare „că erau expuşi riscului de persecuţie politică în Tadjikistan şi că, prin urmare, doreau să solicite protecţie internaţională”, conform Curţii.
Potrivit solicitanţilor, Ucraina nu este o ţară sigură „pentru că riscă să fie deportaţi în Tadjikistan”, unde au spus că sunt în pericol să fie „persecutaţi politic”, a precizat instanţa paneuropeană, al cărei sediu se află la Strasbourg.
Tadjicii au considerat că „deciziile de refuz al intrării în Polonia (…) emise împotriva lor făceau parte dintr-o politică mai largă de neacceptare (…) a cererilor de protecţie internaţională depuse de persoane care se prezintă la punctele de trecere a frontierei de est”.
Ei au reproşat de asemenea că, „deşi dispuneau de un drept la o cale de atac şi s-au prevalat de acesta”, procedura nu avea efect suspensiv, iar deciziile de refuz al intrării în Polonia împotriva lor fuseseră aplicate „imediat”.
