În ultimele luni, pe toate canalele media se dezbate o temă foarte importantă: majorarea pensiilor şi salariilor normale pe de o parte, şi tăierea pensiilor speciale pe de alta. Şi
Editie locala
Avalanşa de scriitori, a intelectualilor care din lipsă de ocupaţie îşi eliberează spiritul măcinat de frustrare, de nemulţumire, dacă nu chiar de angoasa specifică tumultuoaselor vremuri în care trăim,
Gripa chinezească-Scheci a la Nea Mărin Mă fraţâlor, mă, mânca-v-aş ochii, stau şi mă întreb ca prostu’: Nu ne ajunsese AVIARA? Nu fu de ajuns PORCINA, care ne bântuie încă?
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) solicită ministrului educației, Monica Anisie, retragerea proiectului de hotărâre de Guvern privind stabilirea unui cuantum
Asociațiile de elevi din Constanța și București cer Președintelui României să nu promulge Legea pentru protecția cadrelor didactice, aceasta oferind
Unele calatorii cu autocarul pot fi destul de lungi, mai ales atunci cand este vorba de calatorii internationale. Spre exemplu
Ce descoperiri ştiinţifice ar putea aduce Laserul de la Măgurele, care a atins 10% din puterea Soarelui pe Terra În










