Invocarea faptului că autorităţile române ar fi decis suspendarea cursurilor Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş a constituit motivul principal. Totuși, premierul Tudose nu crede că „Ungaria va strica în
D`ale Politicii
Aceste declarații tranşante vin pe fondul situației globale destul de tensionate, dar și în cazul în care Coreea de Nord va amenința teritoriul american sau pe cel al aliaților săi. După
Ungaria așteaptă despăgubiri de la Uniunea Europeană pentru gardurile pe care le-a construit la graniță. János Lázár, șeful de cabinet al premierului
Intâlnirea este consacrată problemei migranţilor provenind din Africa. Este un subiect considerat “prioritar” de către capitale precum Berlin, Roma, Madrid şi Paris.
Vi se par mulţi sau puţini? De fapt, nici nu contează. Certitudinea e că au şi început să intre în
Noul președinte al Franței și-a petrecut la București mai puțin de nouă ore din timpul său alocat unui mini-turneu european
O multitudine de reacții vis a vis de modificarea legilor din domeniul Justiției nu au întârziat să apară.Președintele Klaus Iohannis
Acest lucru a avut efectul generat parțial din cauza costurilor necesare, dar destul de mari, numai pentru a proteja familia numeroasă
USR a câştigat lupta cu corupţia! Sau cu anticorupţia? USR a câştigat lupta cu reformarea sistemului de sănătate! Sau cu
În ultima ședință de Guvernul premierul României,Mihai Tudose a decis trimiterea la Parlament a Legii Vaccinării, subiect de dezbateri publice










