Ambasadorii țărilor membre ale Uniunii Europene vor avea luni o întâlnire de criză la Bruxelles dedicată restricțiilor de călătorie cauzate de noua tulpină de coronavirus care a apărut în Regatul
Breaking News
Fosta gimnastă Nadia Comăneci a declarat că exerciţiul Larisei Iordache la bârnă, din cadrul Campionatelor Europene de la Mersin, este unul de medalie mondială şi olimpică. „Am rămas impresionată de
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că toţi membrii grupului minorităţilor naţionale de la Camera Deputaţilor au intrat în izolare după ce unul dintre aceştia a fost depistat
Academica Clinceni a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu, la Călăraşi, cu FC Dinamo, în etapa a XV-a, ultima a turului şi a anului,
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota împotriva desfiinţării Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, în cazul în care viitorul Guvern propune acest lucru, relatează Agerpres. „Categoric
Acordul de coaliție între PNL, USR PLUS și UDMR va fi semnat de către liderii celor trei formațiuni politice luni
Aflat la Pingtang, în provincia Guizhou din sud-vestul Chinei, telescopul cu apertură sferică FAST (Five-hundred-meter Aperture Spherical Telescope) a devenit
Gimnasta Larisa Iordache a transmis, duminică, după ce a câştigat patru medalii, din care două de aur, la Campionatele Europene,
Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) nu a exclus duminică posibilitatea ca noua tulpină a virusului SARS-CoV-2
Poliţia municipală, vameşii şi direcţia regională de mediu au participat, vineri, la Nisa, la o operaţiune de interceptare a unui
Foarte realisti cei de la USR-PLUS, ar zice Florian Coldea, cel care a fost “decorat de CIA” cu o medalie
Rafael Leao, atacantul portughez al lui AC Milan, a marcat cel mai rapid gol din istoria campionatului de fotbal al
Larisa Iordache a câştigat medalia de aur la sol, duminică, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Mersin (Turcia),
Bugetul pentru anul viitor va fi definitivat de noul Guvern, a declarat, duminică, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, candidat al PNL
Pe măsură ce al doilea val de infecţii a continuat să afecteze Rusia, Kremlin a decis să evite declanșarea celei










