Un spital și o zonă rezidențială din nord-estul orașului Harkiv au fost bombardate în cursul nopții, potrivit serviciului de urgență ucrainean, citat de BBC. Război în Ucraina: orașul Harkiv, bombardat
Breaking News
Jair Bolsonaro a răspuns vineri cu ironie la apelul actorului Leonardo DiCaprio, apărător al mediului şi critic al liderului de extremă-dreapta, adresat tineretului brazilian de a se înscrie pe listele
Miniştrii de externe ai Franţei, Jean-Yves Le Drian, şi Germaniei, Annalena Baerbock, au declarat vineri că sunt hotărâţi să sprijine Republica Moldova în faţa riscurilor de destabilizare cu care se
Aproape 80 de supraviețuitori ai Holocaustului au fost evacuați din Ucraina într-o operațiune complexă de salvare a celor mai în vârstă și fargile persoane de războiul rus, relatează New York
Acțiunea, sau mai bine zis „binefacerea”, a fost inițiată de un ong de drept privat , aceasta suportând toate cheltuielile de hrănire și cazare a directorilor de penitenciare și reprezentanții
Directorul Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex, și-a dat demisia după ani de acuzații conform
Cele aproximativ 17.000 de autovehicule cu emisii zero – mașinile pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen –
Calea Victoriei, Şoseaua Kiseleff, între strada Arhitect Ion Mincu şi strada Monetăriei și bulevardul Unirii, între Splaiul Independenţei şi Bulevardul
O alertă cu bombă a fost anunțată vineri dimineață la bordul unui avion care urma să decoleze la ora 6.00
Valeriu Răchită, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Ploiești, și-a înaintat demisia, însă, aceasta nu a fost acceptată de
Întemnițarea nedreaptă a filantropului ar trebui condamnată fără teamă – scrie cotidianul The Financial Times într-un editorial, citat de Rador.
Ministrul canadian al Apărării Naționale, Anita Anand, a confirmat că membrii serviciului militar canadian îi antrenează și pe ucraineni în
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Moscovei joi, în timpul unei vizite în suburbiile Kievului, scena unor execuţii
Președintele rus Vladimir Putin ar putea căuta să consolideze ceea ce a obținut în Ucraina și să se instaleze, ca
Acțiunea, sau mai bine zis „binefacerea”, a fost inițiată de un ong de drept privat , aceasta suportând toate cheltuielile










