Carmen Dan l-a confundat pe Matteo Salvini, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Interne al Italiei, care se află într-o vizită oficială în România, cu Giuseppe Conte, premierul acestui
Breaking News
Înaintea mult aşteptatei dezbateri, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis un mesaj cu iz de avertisment. Mesajul pe scurt ar fi că speră ca România trebuie să fie parte
Dragoş Frumosu, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară, a trimis un avertisment în privința creșterii explozive a prețurilor în următoarea perioadă. CRITERIUL NATIONAL www.criteriul.ro
Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS) a prezentat date dintr-un sondaj de opinie de tip Omnibus, privind intenţia de vot la alegerile prezidenţiale defalcată în conformitate cu intenţia de
Suveniruri românești De câte ori nu te-ai întrebat de unde poți cumpăra suveniruri românești pe care să le duci prietenilor tăi străini atunci când alegi să pleci în
Fiicele mai degrabă „ţinute la secret”, au rezultat din iubirea lui cu jurnalista de origine egipteană, Sophie Ayad. Cei doi s-au
Italia nu intenţionează să părăsească zona euro sau Uniunea Europeană, au declarat sâmbătă liderii celor două partide populiste ale ţării,
Din câte se pare hoţii au reuşit să sustragă banii din numeroase conturi bancare. Numai în ultimul an au fost
Într-o postare recenta pe blogul sau Gates a respins ideea ca sursele regenerabile de energie, cum ar fi panourile solare
Tudorel Toader a reacţionat la declaraţiile şefului statului şi i-a transmis un mesaje mai degrabă umilitor, trimiţându-l pe Klaus Iohannis
Sfârşitul anului este foarte aproape, ceea ce înseamnă că agenedele soliştilor români se apropie de refuz. Cei mai scumpi
”Crin Antonescu va ajunge la Parlamentul European. E un câştig pentru Ludovic Orban că se ascunde şi el în spatele
Datoria, care se ridica la câteva sute de mii de euro, este către o companie din Olanda, care a livrat
Potrivit informaţiilor pe care le-a pus cap la cap reporterul Antena 3, Ana-Maria Bujor, în următoarea perioadă este posibil ca
Emisiile maşinilor diesel şi, mai ales, modul în care grupul Volkswagen a încercat să ascundă adevărul în legătură cu acestea










