Fostul ministru al Muncii susţine că liberalii vor da afară bugetari şi vor toate programele de subvenţii de la buget şi ajutor de stat. ”PNL anunţa deja primele măsuri după
Breaking News
În urma controalelor efectuate de inspectorii de la Protecţia Consumatorului la patru magazine din Constanţa, au fost descoperite o serie de nereguli care pot pune în pericol sănătatea consumatorilor. Printre
Cumpărătorii de vehicule cu emisii reduse vor primi subvenţii de până la 6.000 de euro în Italia. De asemenea se vor aplica taxe achiziţiilor de vehicule mari cu motoare pe
Cine a avut curiozitatea să citească astăzi declarațiile de presă ale lui Klaus Iohannis, a avut o mare surpriză. Practic, din 4 ianuarie 2019, ora 12:00, România nu mai are
„28 ianuarie 2019, orele 11.00. CSM, prin sectia pentru procuroti, va audia candidatii ce urmeaza a fi propusi pentru functii de conducere la DIICOT, dupa cum urmeaza: 1. Albu Alina
O discuţie cu el reprezintă întotdeauna o lecţie de viaţă, pe care dacă o citeşti bine, a doua zi sigur
Pârtie nouă în România, după ce pârtia de la Rarău a fost inaugurată oficial, însă cu peripeţii. Autorităţile din Câmpulung Moldovenesc
După această lovitură neaşteptată, PSD trebuie să găsească o soluţie rapidă. Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean nu îi mai dă
Avem deosebita onoare de a publica raportul, bilantul anual al Asociației Casa Mării Negre / Black Sea House din Constanța,
Antreprenoriatul reprezintă o soluţie, dacă îţi doreşti să câştigi bani rămânând independent. Dacă eşti în căutarea primului job sau vrei
De obicei, cand trebuie sa fac persoanelor dragi cadouri parca raman fara idei. Am incercat, de-a lungul anilor sa fac
În cazul în care şoferul nu face controlul medical recomandat, medicul trebuie să informeze Poliţia Rutieră, urmând ca acest şifer
Pentru că, de fapt, numirea cvasi-necunoscutei blonde la ANAF are un iz de telenovelă clasică. Aceasta îşi are originile în
Unul dintre electronicele care nu trebuie sa lipseasca din nici o bucatarie, este hota. Cu ajutorul acesteia gatitul va fi
Suspectul reţinut în cazul uciderii românului Tudor Simionov, la Londra, este fiul lui Abu Hamza, un cunoscut terorist. Imran Mostafa










