Selecţionata Ţării Galilor a învins cu scorul de 29-25 (23-8) reprezentativa Australiei, într-o partidă din cadrul Grupei D a Cupei Mondiale de rugby ediţia 2019, disputată duminică la Tokyo, în
Breaking News
Din cei 111 elevi pregătiţi de soţii Nedea, 87 au fost admişi la facultăţi de medicină din ţară. 25 sunt deja medici rezidenţi. Iar acum a venit rândul unei grupe
Parada Baloanelor cu Aer Cald, care se desfăşoară în satul Câmpu Cetăţii (Mureș), a devenit deja o tradiție. Organizatorii estimează că la finalul celei de-a trei a zi a festivalului
Personajele principale din derby-ul capitalei Spaniei, Atletico Madrid – Real Madrid 0-0, au fost unele dintre cele mai vulcanice persoane din cadrul celor două echipe.
Eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan spune că pentru PSD sunt mai importante „legăturile dintre membrii clanului” decât reputația internațională a României, comentând astfel anunțul Vioricări Dăncilă privind ”sprijinul necondiționat” pentru Rovana
Simona Halep (6 WTA) debutează duminică la turneul Premier Mandatory de la Beijing. Românca o înfruntă în primul tur pe
(Preluare National- Catalin Tache): Iată că ”blestemul american” lovește din nou, de această dată ”victima” fiind chiar Viorica Dăncilă. Cea
O atletă a ajuns la spital după ce a participat, noaptea trecută, la proba de maraton din cadrul Campionatelor Mondiale
Secţiile de vot pentru alegerile prezidenţiale din Afganistan s-au închis sâmbătă în contextul unor acuzaţii de fraudă şi al unei
Neymar a mai adus încă trei puncte pentru PSG. Campioana Franței a câștigat la limită duelul din deplasare cu Bordeaux,
La intrarea pe terasa restaurantului este trasă cu vopsea o linie ce marchează graniţa dintre cele două ţări. Poți să-ți
Regizorul Martin Scorsese a prezentat vineri, pentru prima oară, noul său film „The Irishman”, în deschiderea festivalului din New York,
Juventus și Inter continuă parcursul fără înfrângere din Serie A, după ce le-au învins pe ultimele două clasate. „Bătrâna Doamnă”
Casa Albă a restricţionat distribuirea stenogramelor discuţiilor preşedintelui SUA, Donald Trump, cu mai mulţi lideri străini, inclusiv cu omologul său
Bayern Munchen a obținut, sâmbătă, o victorie la limită pe terenul ultimei clasate din Bundesliga, nou-promovata Paderborn, scor 3-2. În










