Ministerul Finanțelor va comunica din timp cu bancherii de investiții privind posibile schimbări de politici ca să „nu mai fie surprize” în piețele financiare, iar politica fiscală nu va mai
Breaking News
Guvernul a avizat, joi, proiectul de lege pentru achiziția a cinci avioane F16. Primele patru vor fi cumpărate în 2020, iar ultimul în 2021, potrivit Mediafax. Șeful Cancelariei premierului, Ionel
Poliția italiană a anunțat joi că a arestat 19 militanți ai extremei drepte din mai multe regiuni ale Italiei care doreau să întemeieze un nou partid nazist, relatează site-ul cotidianului
Ministrul turc de Externe l-a acuzat pe președintele francez Emmanuel Macron că este un ”sponsor al terorismului”, după ce acesta a primit la Palatul Elysee un oficial al Forțelor Democrate
Thomas Meunier, fundașul dreapta al echipei Paris Saint-Germain, a declarat că îi pare foarte rău că l-a accidentat pe conaționalul Eden Hazard în timpul meciului cu Real Madrid, de marți,
(Preluare FLUX 24): “Am început să lucrez Consilier ministru” la Ministerul Educației, a anunțat în urmă cu două zile Daniela
Un deputat italian a cerut-o de soție pe partenera sa, Elisa de Leo, în timpul dezbaterilor privind reconstrucția după cutremur
Mai multe documente obținute de Să fie lumină, dar și mărturiile unor actuali și foști angajați sau colaboratori ai Institutului
România se numără printre țările UE cu cel mai mare deficit de medici și asistente medicale pe cap de locuitor,
USR critică decizia Ministerului Justiției de a amâna abrogarea Legii recursului compensatoriu și desființarea Secției Speciale până la finalizarea unei
Unul dintre primii pași pentru a vă asigura că blocul în care se află centrala termică/instalațiile de cazan este în
Economia încetinește, iar industria este în recesiune, având a treia lună consecutivă de contracție. Regândirea calendarului de majorare a pensiilor
Cele mai mari spitale pentru bolnavi de cancer din țară – Institutul Clinic Fundeni și Institutul Oncologic Al. Trestioreanu –
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, joi, că regretă situația în care a ajuns Alina Bica, fostă șefă a DIICOT
Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a anunțat, joi, că nota de informare a ANP referitoare la permisia de o zi pentru










