14 milioane de oameni sunt chemați să voteze, în această duminică, primarii și consilierii locali din vestul Germaniei. În 2020, alegerile locale din Renania de Nord-Westfalia (NRW) au însă o
Breaking News
Atacantul Kylian Mbbape ar fi anunţat conducerea clubului PSG că vrea să părăsească echipa campioană a Franţei la finalul acestui sezon, informează publicaţia The Times, citată de presa internaţională. Mbappe
Irina Begu (73 WTA şi cap de serie 7) s-a calificat, duminică, pe tabloul principal al turneului de categorie Premier 5 de la Roma. Begu a trecut în ultimul tur
O petiție publicată pe site-ul comunității declic.ro și adresată președintelui Klaus Iohannis, ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, și șefului DNA, Crin Bologa, cere „repornirea luptei împotriva corupților”, în condițiile în care,
Bilanțul total al pandemiei de coronavirus a ajuns duminică la 28.943.528, din care 924.575 sunt oameni care și-au pierdut viața și 20.811.312 sunt pacienți vindecați, potrivit ultimelor date publicate pe
A fost aproape de un prim titlu de Grand Slam după o pauză de șapte ani, însă așteptarea se prelungește
Suedia ar putea fi prima țară care trece la nivelul următor, cel al unei lumi fără bancnote și monede, în
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a avertizat sâmbătă pe omologul său francez Emmanuel Macron „să nu caute ceartă cu Turcia”,
Dacian Cioloș, copreședintele UR PLUS, îi cere demisia de onoare ministrului Educației, Monica Anisie, pentru că la ”educație este haos
Autoritățile sanitare din Franța au raportat sâmbătă 10.561 de cazuri de coronavirus în 24 de ore, un nou record zilnic,
Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, de formaţia Brest Bretagne Handball, scor 29-21
Filmul „Nomadland” regizat de Chloe Zhao a câștigat sâmbătă Leul de Aur la Veneția, decernat de juriul celei de-a 77-a
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunțat sâmbătă un ”important” program de cumpărare de arme, inclusiv 18 avioane de luptă de
Într-un scenariu ideal, toți vizitatorii site-ului dvs. ar decide să cumpere produsele dvs., să se înscrie pentru serviciile dvs., să
Naomi Osaka (9 WTA) a câștigat US Open-ul pentru a doua oară (al treilea titlu de Grand Slam din carieră),










