Regimul de la Kremlin prin vocea preşedintelui Putin condamnă manifestările etichetându-le drept ” armă în campaniile politice”.Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat astăzi că „protestatarii din Rusia nu ar trebui să încalce legea şi să folosească lupta împotriva corupţiei drept armă în campaniile politice”.Acest lucru a fost consemnat de către toate agenţiile de presă citate şi ade asemenea au fost preluate către Reuters.În cadrul aceleiași șlluări de cuvânt,liderul de la
Actualitate
S-a reîntors primăvara şi, odată cu ea, mi-am reluat obiceiul de a mă plimba în pauza de prânz pe străzile din apropierea locului în care lucrez, în nordul Londrei. Privesc oameni, case, copaci şi flori, încercând să îmi adun, cum pot, gândurile risipite. După astfel de plimbări, mă opresc uneori într-un loc liniştit din curtea unei mici biserici. Îmi place aici pentru că pot sta pe banca din faţa bisericii,
După cum s-a văzut recent din documentele CIA ce au fost desecretizate,prin scurgerile de informatie, nimeni nu este imun la atacurile hackerilor. Iată cum există posibilitatea să vă protejați împotriva lor, indiferent dacă acestea provin de la hoții oportuniști sau de la spionii sponsorizaţi de către fel de fel de organizaţii. Fiți la curent și nu deschideţi niciun fel de „cale”, de „actualizare”. Când este vorba de a te proteja
Aşa cum v-a obişnuit, Criteriul Naţional continuă seria de interviuri cu oameni aleşi, deosebiţi cu scopul de a-i aduce în faţa dumneavoastră, a publicului larg pe artiştii noştri, indiferent de ramura artistică. De aceea, vă invităm să-i descoperiţi mai bine pe cei care trăiesc, creează şi lucrează cu şi pentru a ne înfrumuseţa vieţile, a ne bucura vizual sau a ne delecta simţurile. Motto: „Arta este produsul dumnezeiesc al omului”
Liderul opoziției din Rusia a fost arestat în timpul protestelor anti-corupție de la Moscova. Alexei Navalny se afla printre sutele de manifestanți care au fost arestați pentru că au protestat împotriva guvernului în marile orașe din Rusia. Navalny a organizat protestele după ce tot el a publicat o investigație potrivit căreia premierul Dmitri Medvedev a acumulat o avere uriașă, care include mai multe vile, yacht-uri și podgorii obținute ilicit. Mulțimile
Sub sloganul „Primul aprinde lumina”, joi, 23 martie a.c., a avut loc la Cinema PRO, în București, a VIII-a ediție a Galei Premiilor Participării Publice, eveniment anual organizat de Centrul de Resurse pentru Participare Publică, în cadrul căruia sunt premiate organizațiile și persoanele, care, prin implicarea lor, au produs o schimbare în societate, în anul anterior. În cadrul evenimentului a urcat pe scenă și Asociația Elevilor din Constanța (AEC), care
Criza materialelor medicale dă bătăi de cap multora din domeniul de specialitate, dar nu şi doctorilor urbanişti cu master în măcelărie plastică, carora le-a reuşit o nouă operaţie de răsunet cu titlul „Buleală nucleară” siliconând-o pe fosta perlă Mamaia cu numărul 9 la coeficientul de ocupare al terenului fără a utiliza anestezic. A zbierat săraca bătrînă de durere, dar cine să o audă? Operaţia a fost recent autorizată (oct.2016) şi s-au pompat










