Vreme de 30 de ani am tot sperat că lucrurile se vor schimba în ţărişoara asta şi că vor veni şi zile mai bune, dar realizăm azi un fapt indubitabil. Câtă vreme baronii locali fac legea şi sunt mai presus de lege, punând în fruntea primăriilor păpuşi pe care le manevrează după bunul plac, nimic nu se va schimba sau cel puţin nu prea curând. Indiferent pe cine am vota,
Actualitate
Să vedeţi cât de mult ne pasă, iacă ne băgăm în seamă. Nu avem ce face alta. Că n-ar trebui nici măcar să scoatem „o voroavă” şi să-i lăsăm cu „almanahele” lor cu tot. Da’ vez’, dom’le, românul e patriot şi, mai ales, imparţial. Da, în toate camerele, cu toate partidele, să trăieşti, nene Iancule! Aşadar, nu se face să stea pe tuşă. De-aia se şi bagă în toate ca
Se zice că speranţa moare ultima, dar cum să mai speri când vezi cum ţi se năruie zilnic vis după vis? Când şi cel mai neînsemnat dintre ele îţi este spulberat într-o clipită, cum să mai îndrăzneşti a năzui că se va îndrepta ceva în ţărişoara asta, ajunsă pe mâna unor politruci două parale?! Timp de 30 de ani am fost nevoiţi să alegem de fiecare dată dintre două rele
Una dintre cele mai frecvente cauze ale hemoragiei rectale este cauzata de catre hemoroizi. Totusi, trebuie sa stii ca hemoroizii sunt niste vase samgvine din canalul anal si in zona rectala, iar in urma afectiunii netratate, acestia se maresc, se pot rupe si pot sangera. Hemoroizii din interiorul canalului anal sunt denumiti hemoroizi interni, iar cei aflati in zona rectala se numesc hemoroizi externi. Odata ce hemoroizii patologici isi manifesta
Fotelu’ (Scheci a la nea Mărin) Mă fraţâlor, ascultaţi aci una făcută cu mâna mea, de ce să nu recunosc! Mă puie dreacu’ şi-i zâc Vetii: Tot am drum la Calafat, ce-ar fi dac-am face împrumut la pensionari ca să luăm fotelu’ ăla. Drept e că fusăsă pe la noi nepotu’ Gică şi dormisăm pe jos ca să-i făcem loc. Bine te gândişi, zâce. Du-te de ia cerere, că o
S-ar putea să, vom vedea ce, în caz de, vom… Iată în ce fel decurg discursurile potentaţilor zilei. Totul este aruncat în braţele lui DACĂ şi cu PARCĂ. Nimic concret. Dacă PANDEMIA va trece, adică, se va atinge vârfiul ei etc., urmează să… Care pandemie? Ce să treacă? Zilnic apar noi şi noi infectări, zilnic mor oameni, iar voi veţi lua măsuri dacă, veţi analiza, veţi vedea dacă e cazul…?
Iată în ce fel decurg discursurile potentaţilor zilei. Totul este aruncat în braţele lui DACĂ şi cu PARCĂ. Nimic concret. Dacă PANDEMIA va trece, adică, se va atinge vârfiul ei etc., urmează să… Care pandemie? Ce să treacă? Zilnic apar noi şi noi infectări, zilnic mor oameni, iar voi veţi lua măsuri dacă, veţi analiza, veţi vedea dacă e cazul…? Despre ce vorbim aici? Deja ne-aţi pus creierii pe bigudiuri
Turcia este una dintre cele mai frumoase destinații de călătorie din lume. De la bucătăria diversă, plajele faimoase, până la istoria sa fascinantă, Turcia este o ţară interesantă de vizitat pentru orice călător. Fie că este vorba de un circuit de câteva zile sau o vacanţă în Turcia pentru relaxare, iată câteva lucruri pe care trebuie să le știți înainte de a vizita țara. Cel mai bun moment pentru a vizita Turcia Clima










