Imi iubesc foarte mult casa. Am crescut de mic copil in ea, si in decursul acestor ani am vazut toate schimbarile care s-au petrecut. Ce a fost vechi, ce este nou, iar acum a venit si randul meu sa fac noi modificari. O familie mai mare necesita mai mult spatiu de locuit si o calitate mai buna, practic o imbunatatire a celor existente.
M-am hotart ca pe langa casa deja existenta sa mai construiesc inca 2 camere si un hol ceva mai spatios care sa faca legatura intre ele. Si m-am gandit ca ar fi interesant ca mare parte din hol dar si peretii camerelor noi sa aiba multe ferestre, sau mai bine zis, multa sticla, care sa lase lumina sa intre in casa, sa fie mereu luminos si cald. De accea, i-am ales pe cei de la GEAMTERMOPANPVC, cei mai buni parteneti pe care i-as fi putut gasi. A fost de ajuns sa le explic ceea ce vreau ca au si venit la mine acasa pentru a observa mai atent si a-mi oferi un rezultat partial. Partial pentru ca nici peretii nu sunt inca terminati, dar nu strica sa am si restul lucurilor pregatite din timp.

In orice caz, totul a decurs foarte bine. In cazul celor doua camere am gasit la ei ferestre deja realizate, numai bune sa fie montate de indata ce voi termina cu finisarea peretilor. Pentru hol in schimb, ceea ce voiam a fost facut la comanda, fiind vorba de lungimi destul de mari. Ceea ce a fost nevoie pentru mine sa fac a fost sa imi aleg culoarea pe care o voiam pentru profil si sa ma incadrez intr-un anumit buget. Cu toate acestea, am fost putin luat pe nepregatite, sau sa zic, surprins cand am aflat ca totul a costat mai putin decat m-as fi gandit eu. Un lucru deloc rau, avand in vedere calitatea profilelor Gealan utilizate si al accesoriilor de calitate, de la feronerie pana la plasele de protectie.
Stiu ca in cazul ferestrelor normale, in casa intra patrunde lumina soarelui bruta, aducand toate efectele negative ale razelor ultraviolete precum si altele. In cazul acestor greamuri insa, nu trebuie sa imi mai fac griji de aceasta problema, pentru ca in casa imi patrunde acum doar lumina benefica pentru corpul uman dar si pentru mobila si parchet, care nu le va afecta in timp in niciun fel, placuta si calda.
Mai mult de atat, pentru toate aceste ferestre termopane ieftine am o garantie de 12 ani, o oferta pe care nu am mai gasit-o la alte magazine. Dar nu cred ca va fi nevoie de schimbari in timp, atat datorita calitatii superioare a lor cat si datorita faptului ca voi avea grja de ele, kitul special de ingrijire fiind fantastic. Astfe, am reusit sa imi transform casa, destul de veche, intr-una cu aspect modern, compet izolata fonic si termic si foarte frumoasa. Cei mici se pot juca in voia in holul spatios, fie vara, fie iarna, avand in fata privelistea spendida a curtii exterioare, care pe timp de iarna este intra-devar fascinanta. Acesta este farmecul oferit de cateva ferestre termopane ieftine.










