Criteriul National

Care vor fi drepturile lui Donald Trump în calitate de fost președinte al SUA? – International

Care vor fi drepturile lui Donald Trump în calitate de fost președinte al SUA? – International
ianuarie 21
23:22 2021

Părăsind Casa Albă, Donald Trump nu a plecat cu mâna goală. Legea Former President Act asigură mai multe avantaje pe viață pentru foștii președinți care nu au fost demiși din funcție, scrie ziarul Le Monde.

A ridicat pumnul, a salutat mulțimea de angajați de la Casa Albă și a declarat: „A fost o mare onoare, onoarea vieții”. Apoi s-a îmbarcat la bordul elicopterului Marine One, în direcția bazei aeriene Andrews aflate la câțiva kilometri, pentru o ceremonie de adio pentru partizanii săi în ziua învestirii succesorului său, Joe Biden. De acolo și-a luat zborul către Florida, care l-a susținut până la capăt.

Un lucru este sigur: nu va pleca cu mâna goală. Former President Act, o lege pentru foștii președinți ai Statelor Unite, a fost votată în 1958 și amendată de mai multe ori. Ea prevede mai multe avantaje pe viață pentru președinții pensionați – cei care nu au fost demiși din funcții în baza articolului 2, secțiunea 4 din Constituția americană care se referă la destituire.

Această lege trebuia să umple un gol. Înainte, guvernul federal american nu vărsa nicio pensie, nici alte drepturi foștilor președinți. În 1912, industriașul și filantropul Andrew Carnegie propusese să acorde foștilor președinți o pensie anuală de 25.000 de dolari (adică peste 600.000 azi), dar membrii Congresului s-au întrebat despre legitimitatea unei asemenea pensii private. Ceea ce i-a obligat pe aleși să reflecteze și să legifereze pentru a oferi avantaje foștilor președinți. În 1958, când a intrat în vigoare FPA, doar Herbert Hoover și Harry S. Truman mai erau în viață. Primul a murit în 1964, la vârsta de 90 de ani, iar al doilea în 1972, la 88 de ani.

Protecție pe viață din partea lui Secret Service

La origine, leega prevedea garantarea unei protecții pe viață din partea serviciului de securitate al președintelui. În 1994 a fost redusă la 10 ani pentru președinții intrați în funcție după 1996. Dar în 2012 Congresul a amendat această dispoziție: toți foștii președinți și și soțiile/soții au dreptul de a benficia de protecție pe viață de la serviciile secrete. Copiii au dreptul la protecție până la vârsta de 16 ani.

Richard Nixon, decedat în 1994, este singurul președinte care a renunțat la protecția lui Secret Service în 1985, „pentru a economisi dolarii contribuabililor americani”. Protecția înseamnă un milion de dolari pe an pentru președinte și 500.000 pentru soție.

O retragere poleită în aur

Într-un video scurt postat pe contul său de Twitter după o sesiune de întrebări și răspunsuri la sediul din New York al lui Twitter, Donald Trump declara pe 21 septembrie 2015: „Renunț la salariu dacă voi deveni președinte”. Miliardarul estima că se putea lipsi de cei 400.000 de dolari pe an acordați prin lege. Ceea ce a și făcut, dirijându-i trimestrial între 2017 și 2019 spre diferite ministere. Înaintea lui, Herbert Hoover și John F. Kennedy mai renunțaseră la salariul de președinte. Despre pensie, Donald Trump nu s-a pronunțat.

În practică, secretarul Trezoreriei (echivalentul ministrului finanțelor) varsă o pensie impozabilă egală cu remunerația foștilor președinți. În 2012, aceasta corespundea la 219.200 de dolari anual.

Pensia este plătibilă imediat după plecarea președintelui. Soția/soțul pot la fel beneficia de o pensie anuală pe viață de 20.000 de dolari dacă renunță la oricare altă pensie legală. Dar au chiar nevoie? Știm că Bill Clinton, George W. Bush și Barack Obama au devenit „mașini de făcut bani” din conferințe, cărți și documentare produse pentru Netflix.

Un birou și personal

Administrația serviciilor generale (General Services Administration, sau GSA), agenția guvernului american creată ca să ajute la gestiunea și funcționarea celorlalte agenții federale, se ocupă de închirierea birourilor și remunerarea personalului recrutat de fostul președinte.

Personalul nu răspunde decât președintelui în exercitarea atribuțiilor. Fiecare fost președinte fixează retribuțiile, care nu depășesc un total anual de 150.000 de dolari în primii 30 de ani și 96.000 după aceea. Președintele poate recruta și personal plătit din fonduri private.

În 2019, bugetul alocat celor patru foști președinți se ridica la 3,9 milioane de dolari. În decembrie, Congresul a aprobat o suplimentare de 500.000 de dolari pentru a-l lua în calcul pe Donald Trump, raportează „Roll Call”, un ziar specializat în problemele Congresului și Washingtonului.

Asigurarea de sănătate

Foștii președinți au dreptul la o asigurare de sănătate pentru spitalele militare. Ei plătesc această asigurare la un nivel fixat de Biroul pentru gestiune și buget, serviciu cu misiunea de a-l asista pe președinte în pregătirea bugetului. Președinții cu două mandate se pot înscrie pentru o asigurare de boală în cadrul programului pentru servicii de sănătate al angajaților federali.

Un imobil pentru vizite la Washington

Hotărât să plece din Washington, oraș pe care nu l-a iubit niciodată și dispunând de un Trump Hotel pe Pennsylvania Avenue, este puțin probabil ca Donald Trump să se cazeze într-o zi la Presidential Townhouse. Situată în Jackson Place nr. 796, la doi pași de Casa Albă, clădirea aparține guvernului american și din 1969 este rezervată exclusiv în folosul foștilor președinți ai Statelor Unite. Imobilul cu cinci etaje cuprinde două săli de mese, mai multe camere și un spațiu pentru escorta de la Secret Sevice.

O bibliotecă prezidențială pentru a povesti istoria „sa”

Ca și predecesorii săi, Donald Trump va trebui să se ocupe cu crearea bibliotecii sale prezidențiale (Presidential Library). După cele două mandate ale lui Calvin Coolidge (între 1923 și 1929), toți președinții și-au creat locul în care sunt păstrate și făcute accesibile toate documentele, înregistrările și obiectele istorice primite în timpul mandatelor. Ele sunt administrate de Biroul bibliotecilor prezidențiale, care face parte din National Archives and Records Adminstration (NARA).

Înainte de plecare, Donald Trump ar fi discutat planurile unei biblioteci și unui muzeu comemorativ cu un buget faraonic de două miliarde de dolari, pe care partizanii săi ar fi fost însărcinați să-l finanțeze, scria „The Washington Post”. Dar Donald Trump nu este un președinte oarecare. El este cel al „realităților alternative”. „Vor menționa ele cele două procese de destituire, pandemia, rolul său în asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie?”, se întreabă CNN. Biblioteca sa prezidențială „ar putea conține o secțiune din zidul cu Mexicul, scrisori de la Kim Jong-un”, se hazardează în a-și imagina (The New York) Times.

Rămâne de știut ce va face Donald Trump în Florida. Va juca golf, va lansa un post de televiziune, cum prevedea în caz de înfrângere în 2016, își va pregăti revenirea în 2024 sau va trece ștafeta copiilor săi Ivanka și Donald Trump Jr.? Înainte de a se îmbarca la bordul lui Air Force One pe melodia „Y.M.C.A.” a celor de la Village People, Donald Trump a enunțat: „Vom reveni într-un fel sau altul”. Totul depinde de urmările juridice ale anchetelor care-l vizează.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul