Criteriul National

Care a fost recordul de temperatură al lunii august în România / Topul anilor cu cele mai calde, dar și cele mai reci luni august

Care a fost recordul de temperatură al lunii august în România / Topul anilor cu cele mai calde, dar și cele mai reci luni august
iulie 31
12:30 2022

Luna august este cea mai însorită şi, uneori, cea mai caldă lună de vară, deşi faţă de iulie se remarcă un uşor regres termic al valorilor medii lunare în cea mai mare parte a ţării, conform informațiilor publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

CaniculaFoto: M Laoseeku, Dreamstime.com

Luna august este şi cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună.

Din datele înregistrate în perioada 1961-2021 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM se constată că temperatura medie multianuală a lunii august depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română, dar şi în estul Dobrogei, cu precădere pe litoral şi în Delta Dunării, precum şi pe areale restrânse din sudul Banatului.

Valori între 20 şi 22 de grade Celsius se înregistrează în Câmpia de Vest, Câmpia Jijiei, sudul Moldovei şi zonele deluroase din Oltenia şi Muntenia şi pe areale extinse din Dobrogea. Valori între 18 şi 20 de grade Celsius sunt caracteristice pentru centrul, vestul şi nord-estul Moldovei, Dealurile de Vest, cea mai mare parte a Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Dealurile Subcarpatice şi unele depresiuni intramontane.

În sud-estul Transilvaniei, în zonele montane joase, în cele submontane şi în majoritatea depresiunilor intramontane, aceste valori sunt cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius. În cea mai mare parte a zonei montane, temperatura medie multianuală a lunii august înregistrează valori cuprinse între 10 şi 16 grade, iar la altitudini de peste 2.500 de metri se înregistrează valori sub 10 grade Celsius.

Potrivit ANM, frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius în această lună este dată de prezenţa aerului tropical. Astfel, la 62 de staţii meteorologice, temperatura maximă absolută a lunii este cuprinsă în intervalul 40 – 43,5 de grade Celsius.

Topul anilor cu cele mai calde luni august

Luna august 2012 a fost una extrem de caldă, la 82 de staţii meteorologice depăşindu-se maxima absolută a lunii. 11 dintre aceste recorduri, înregistrate în 2012, au fost depăşite în intervalul 4 – 6 august 2017, când la 25 de staţii meteorologice s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din toată perioada de funcţionare a respectivelor staţii.

În topul anilor cu cele mai calde luni august din intervalul 1961-2021 se află: 1992, 2010, 2012, 2015, 2017, 2018, 2019 etc.

Temperatura maximă absolută a lunii august este de 44,5 grade Celsius şi s-a înregistrat în localitatea Ion Sion din judeţul Brăila, în 10 august 1951. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44 de grade Celsius, apropiată de cea absolută pe ţară.

Datele ANM arată că temperatura maximă absolută la Bucureşti s-a produs în 7 august 2012 şi a fost de 41,5 grade Celsius, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi, la staţia meteorologică Bucureşti-Afumaţi, temperatura maximă a fost de 40,1 grade, fiind maxima absolută a lunii august pentru această staţie. La Bucureşti-Băneasa, maxima absolută a fost înregistrată în data de 20 august 1945 şi a avut valoarea de 41,1 de grade Celsius.

Luna august, cea mai caldă și la munte

Luna august este cea mai caldă lună în zonele montane, la multe dintre staţiile meteorologice situate, în general, la peste 1.500 de metri, temperatura maximă absolută anuală înregistrându-se în această lună. Câteva exemple sunt: 25,9 grade Celsius la Vlădeasa 1.800 (6 august 2017); 24,7 grade Celsius la Iezer (5 august 2017); 23,1 grade Celsius la Vf. Ţarcu (24 august 2007), mai spun meteorologii.

Când și unde s-au înregistrat cele mai mici temperaturi din luna august

Temperatura minimă absolută a acestei luni este de -7 grade Celsius la Vf. Omu şi s-a înregistrat în zilele de 27 august 1936 şi 20 august 1949. Temperaturi minime absolute negative, în luna august, s-au mai înregistrat la staţii meteorologice din zona montană, dar şi la Miercurea Ciuc, minima absolută înregistrată la această staţie fiind -1,9 grade Celsius, în data de 27 august 1980.

De asemenea, temperatura minimă absolută la Bucureşti este de 5,2 grade, înregistrată în 30 august 1981, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. Tot în acelaşi an, dar pe 29 august, s-a înregistrat şi minima absolută la Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Afumaţi, respectiv 6,6 şi 5,5 grade Celsius.

În topul anilor cu cele mai reci luni august din intervalul 1961-2021 se află 1965, 1968, 1976, 1978, 1984, 1987 etc.

În anul 1981 s-au consemnat cele mai multe temperaturi minime absolute la staţiile meteorologice din România, şi anume la 66 de staţii, mai ales în perioada 29 – 31 august, majoritatea acestora fiind sub 7 grade Celsius. Şi în anul 1980 s-au înregistrat temperaturi minime absolute la 34 de staţii meteorologice, în zilele de 25, 26 şi 27 august, toate valorile fiind sub 7,5 grade Celsius.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul