Mă, fraţâlor, ascultaţi la mine că nu e lucru de glumă! Dreacu’ mă pusă şi mă luai dupe gura Vetii. Drept că de pin primăvară aşa mă toca la cap: Ia de fă canapea, zâce, că patu’ ăsta de lemn s-a hodorogit! Văzusă la Lena lu’ Sâia şi ce-şi zâsă: ia să dau şi io comandă. Că la asta nici dreacu’ n-o-ntrece, n-o-ntrece, auz! Acu’ di ce să nu-i dau dreptate. Să cam dărăpănasă, vorba aia, da’ di ce cade mămăruţa tot pe mine? Auz’ la ea că sânt bărbat şi altfel discută omu’ cu mine… Sanchi.
Cum-necum, ajunsăi la Calafat. Mă luai după indicăţiile lu’ Văsâle-omu’ Lenii, găsâi meseriaşu’, da’ era cam abţiguit, aşa că mă trimisă la plimbare, auz’. Mi-o tăie aşa scurt: Lucrez cu materialu’ clientului, cu materialu’ clientului, zâce. Păi de un’ să iau eu lemn, că doar n-oi fi moştenit freo pădure di la tata sau oi fi moştenit şi eu nu ştiu, hă?
Nu-l scosăi dintr-ale lui, da’ şi noi fusărăm nesocotiţ’. Bine a zâs cine a zâs „Lăcomia cherde omenia”. Păi da, că să nu cherd o zî de muncă, mă dusăi dumineca, vorba aia, când şi pasărea să odineşte. Mă luai după clanţa Vetii. Acuma să să mai ducă şi ea, că eu să mă pici cu ceară şi nu mai calc prin Caraula. Auz’ la ea, canapea? Chelului, tichie de mărgăritar!
Să fiţi iubiţi şi la bună vedere!
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
