Criteriul National

Beneficiile cursurilor de înot pentru bebeluși

Beneficiile cursurilor de înot pentru bebeluși
martie 07
11:08 2023

Nu este o noutate faptul că înotul este unul dintre cele mai benefice sporturi pe care le putem practica, fiind potrivit chiar și pentru bebeluși, pentru că este extrem de important în dezvoltarea fizică și psihică a celui mic. Dar care sunt, mai exact, aceste beneficii?

În articolul de față îți vom prezenta tot ce trebuie să știi despre beneficiile cursurilor de înot pentru bebeluși. Și dacă te gândești că e ceva ce i-ar face bine micuțului tău, te încurajăm să îl înscrii la unul.

Costurile unui astfel de curs diferă în funcție de numărul de ședințe pe care le dorești, costul per ședință fiind de aproximativ 200 de lei. Cele mai multe cluburi acvatice oferă însă cursurile sub formă de abonament de 4 sau 8 ședințe pe lună, așa că poți alege una dintre aceste variante.

Desigur, e posibil să nu ai momentan toți banii pentru a-ți înscriere bebelușul la un curs de înot, dar pentru asta există soluții. Poți solicita, de exemplu, un credit rapid. Beneficiile pe care le are înotul pentru buna dezvoltare a celui mic merită investiția. Hai să vedem în continuare care sunt acestea!

      I.          Beneficii în dezvoltarea fizică armonioasă

Vom începe cu dezvoltarea musculaturii. Fiind supuși unui efort intens, mușchii bebelușului devin mai puternici și se dezvoltă mai repede, lucru dorit pentru un corp sănătos. Intensificarea forței determină la rândul ei dezvoltarea abilităților psihomotorii.

În al doilea rând, înotul ajută și la îmbunătățirea funcțiilor de coordonare și de echilibru ale bebelușului. Stând în apă, el învață să își mențină echilibrul, devine conștient de spațiul din jur și cum ar trebui să se raporteze la el, îmbunătățindu-și în același timp rezistența la efort.

Înotul contribuie totodată la întărirea sistemului imunitar, organismul fiind astfel mai rezistent la răceală, infecții și la alte boli.

Un alt beneficiu important al cursurilor de înot pentru bebeluși este dezvoltarea capacității sistemului respirator. Așadar, ajută la îmbunătățirea activității plămânilor, dar și a inimii. Mai mult decât atât, mișcarea intensă a bebelușului din timpul cursurilor este benefică pentru un somn odihnitor și pentru creșterea poftei de mâncare, prin urmare, a stării de bine a bebelușului.

    II.          Beneficii în dezvoltarea psihică

Înotul stimulează inteligența. racticat de la o vârstă fragedă, înotul are beneficii spectaculoase asupra dezvoltării inteligenței emoționale, autocontrolului, spiritului competitiv și abilităților de socializare. Creierul este stimulat mai intens, iar acest lucru determină creșterea IQ-ului copilului.

De asemenea, cursurile de înot sunt importante pentru bebeluși întrucât ajută la creșterea sentimentului de independență și intensifică încrederea în sine. Chiar dacă poate încă nu știe să meargă, în apă bebelușul are control asupra mișcărilor sale și se poate deplasa singur fără teama de a cădea, simțindu-se în siguranță.

Practicând un sport care îi aduce plăcere alături de un părinte, bebelușul se bucură de aceste momente și ajunge să înțeleagă cursurile de înot ca pe o distracție. Chiar dacă este mic și încă nu conștientizează importanța înotului pentru sănătate, în timp, cunoștințele dobândite asociate cu plăcerea practicării înotului vor duce la rezultate pozitive.

 III.          Beneficii în dezvoltarea abilităților sociale

Cursurile de înot ajută la îmbunătățirea comunicării bebelușului cu ceilalți, fie că vorbim despre consolidarea relației cu membrii familiei, fie cu persoanele străine. Cursurile de înot se desfășoară, de obicei, alături de un părinte. Astfel, bebelușul își intensifică încrederea în cel care îl ajută și îi oferă sprijin, iar relația părinte-copil se dezvoltă armonios.

Totodată, cel mic va deveni, în timp, mai sociabil cu ceilalți, inclusiv copiii de vârsta lui. Este mai deschis la implicarea în activități și jocuri alături de alte persoane.

Desigur, pentru asta va avea nevoie de un instructor bun. Ceea ce înseamnă că va trebui să acorzi o atenție deosebită centrului la care mergeți să înotați. Acesta trebuie să fie potrivit pentru bebeluși: apa să aibă o temperatură adecvată, bazinul să fie igienizat corespunzător, instructorii să fie bine pregătiți ș.a.m.d. Informează-te temeinic asupra centrului acvatic, inclusiv de la alți părinți care l-au frecventat cu bebelușii lor.

Cursurile de înot pentru bebeluși în centre specializate pot fi destul de costisitoare, însă beneficiile înotului sunt neprețuite. Solicită un credit de nevoi personale dacă ai nevoie de o sumă suplimentară de bani pentru a-l înscrie la un curs de înot! Creșterea armonioasă a micuțului tău și buna dezvoltare psihică și socială sunt mai presus de cheltuieli, nu-i așa?

Despre autor

Razvan Nemesu

Razvan Nemesu

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul