Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce au apărut informații publice despre niște elevi din clasa a VIII-a de la un liceu din Otopeni care au ajuns la spital după un banchet organizat de părinții, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe. Inspectoratul Școlar Județean a transmis că unitatea de învățământ a anunțat incidentul luni dimineața.
BanchetFoto: DreamsTime
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov au anunţat, luni, că poliţiştii s-au sesizat în urma unor informaţii apărute pe grupurile de părinţi, potrivit News.ro.
„Ca urmare a unor informaţii apărute pe grupurile de părinţi ale elevilor de la un liceu din Otopeni, cu privire la faptul că, de la un banchet desfăşurat în noaptea de 31 mai/1 iunie s-a ajuns la spital, în urma consumului de alcool şi alte substanţe, poliţiştii oraşului Otopeni s-au autosesizat şi efectuează verificări, pentru stabilirea cu certitudine a situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat poliţiştii din Ilfov.
Două eleve de la Liceul teoretic „Ioan Petruș” din Otopeni au ajuins la spital în urma banchetului. O anchetă este în desfășurare și la nivelul unității de învățământ.
- „Vã informăm că, pe dată de 31.06.2024, la balul de final de an școlar, organizat de părinții elevilor claselor a VIII-a de la Liceul Teoretic „loan Petruș” Otopeni, jud. Ilfov, un elev a introdus băuturi alcoolice. Pe fondul consumului de alcool, două eleve s-au simțit rău, fiind chemată ambulanța. Cele două eleve au fost internate pentru a li se acordă îngrijiri medicale. Au fost externate a două zi.
- Conducerea unității de învățământ a informat Inspectoratul Școlar Județean Ilfov în această dimineață (luni, n.r.).
- La nivelul liceului se vor face verificările impuse de regulamente și se vor aplica sancțiuni disciplinare celor vinovați”, se arată într-un comunicat trimis de IȘJ Ilfov către Ministerul Educației și remis HotNews.ro. (sursă foto DreamsTime)










