Celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking a prevenit în urmă cu două zile despre relativa iminenţă a unei catastrofe planetare şi a menţionat trei factori care ameninţă viitorul omenirii, informează fr.sputniknews.com.
Cercetătorul britanic, în vârstă de 74 de ani, a anunţat într-un interviu acordat postului BBC Radio 4 principalele trei ameninţări viitoare la adresa omenirii: un război nuclear, încălzirea globală şi un virus creat cu ajutorul ingineriei genetice.
Profesorul Hawking este de părere că aceşti factori nu prezintă o ameninţare imediată, dar a subliniat importanţa faptului că omenirea trebuie să vegheze pentru a se asigura că va evolua într-o direcţie bună.
„Şansele ca o catastrofă planetară să se producă în acest an sunt mici, dar riscul urmează o traiectorie crescătoare. Nu există niciun dubiu că aceste lucruri se vor întâmpla peste o mie sau zece mii de ani”, a declarat cercetătorul britanic.
Omenirea ar putea să îşi găsească salvarea în cucerirea spaţială, spune profesorul Hawking, potrivit căruia omenirea va avea nevoie de încă un secol înainte de a putea să construiască o serie de colonii umane în spaţiu. Până atunci, oamenii ar trebui „să rămână foarte prudenţi în această perioadă”.
„Nu vom înceta să facem progrese, deci ar trebui să recunoaştem pericolele şi să învăţăm să le controlăm. Sunt un optimist şi cred că vom putea să facem acest lucru”, a spus Stephen Hawking.
Sursa foto : www.goodreads.com