Din cele mai noi proiecte moderne de case nu lipsesc casele duplex, cele care au luat naştere în Marea Britanie şi s-au răspândit în întreaga lume, oferind posibilitatea de a avea o casă confortabilă şi modernă, mult mai ieftină decât o locuinţă individuală.
Ce este o casă duplex?
Casele stil duplex sunt proiecte moderne concepute pentru a găzdui nu una, ci două familii, fiind împărţite în două locuinţe individuale, separate de un zid comun. Cu alte cuvinte, fiecare locuinţă din cadrul unui duplex va fi prevăzută cu intrare separată, cu baie, bucătărie, living, dormitoare şi este dotată cu toate utilităţile necesare care sunt contorizate în mod separat.
Proiectele duplex reprezintă două locuinţe gemene, identice ca şi suprafaţa şi compartimentare care sunt dispuse în oglindă. Există proiecte asimetrice, dar acestea sunt mai puţin obişnuite, dar se poate concepe un proiect şi în acest sens, în care un spaţiu să fie mai mic, pentru cuplurile mai în vârstă, iar un spaţiu să fie mai mare, pentru familiile cu copii.
Ce avantaje au casele duplex?
Casele duplex aduc următoarele avantaje:
- sunt construcţii economice, ajungând să coste cu până la 25% din construcţia unei locuinţe individuale de aceeaşi suprafaţă;
- sunt situaţii în care locatarii ambelor părţi ale construcţiei sunt rude apropiate sau prieteni care decid să monteze un sistem de încălzire comun şi să economisească la acest capitol;
- sunt perfecte pentru familiile extinse care nu se pot despărţi, dar nici nu pot trăi împreună, în care un cuplu tânăr trăieşte alături de părinţi sau socrii care îi ajută în creşterea copiilor sau la activităţile gospodăreşti, ori vice-versa, cuplul tânăr ajuta părinţii la bătrâneţe;
- simetria designului este un avantaj semnificativ al construcţiilor de tip duplex, deoarece proiectarea a doua case alăturate în oglindă poate duce la obţinerea unui design estetic foarte atractiv;
- economia suprafeţelor terenurilor alăturate.
Particularităţile unui duplex şi optimizarea designului şi orientarea construcţiei
Proiectul unui duplex nu diferă prea mult de proiectul unei case obişnuite. Cu toate acestea, procesul de construcţie a unei case duplex are câteva particularităţi sau reguli de care este nevoie să se ţină cont. Acest tip de construcţie permite obţinerea a două locuinţe individuale, însă nu trebuie uitat faptul că duplexul este o construcţie unitară, ceea ce înseamnă că nu se poate turna numai jumătate din fundaţie, pe motiv că persoanele care locuiesc în cealaltă jumătate nu dispun de fondurile necesare.
Deşi pot avea orice formă şi design, în opinia specialiştilor, cele mai avantajoase sunt duplexurile cu amprentă pătrată. Este foarte importantă amplasarea băilor şi bucătăriilor în cele două locuinţe apropiate, cât mai aproape de zidul comun al construcţiei pentru scurtarea traseelor de apă, de gaze şi canalizare.
În plus, se recomandă ca ambele locuinţe ale duplexului să beneficieze în mod egal de lumina soarelui.










