Criteriul National

Actrița Oana Ștefănescu a murit sâmbătă seară, la vârsta de 60 de ani – Teatrul Odeon – Esential

Actrița Oana Ștefănescu a murit sâmbătă seară, la vârsta de 60 de ani – Teatrul Odeon – Esential
ianuarie 24
10:45 2021

Actriţa Oana Ştefănescu a murit sâmbătă seara, la vârsta de 60 de ani, a anunțat duminică dimineață pagina de Facebook a Teatrului Odeon.

„Oana Ştefănescu, actriţă a Teatrului Odeon de peste 30 de ani, a plecat dintre noi în seara de 23 ianuarie 2021, lăsând în urmă amintirea unor roluri memorabile, dar mai ales imaginea unui om bun şi discret, până în ultima clipă a vieţii sale”, se arată într-un comunicat de presă al Teatrului Odeon.

Născută pe 19 noiembrie 1960, Oana Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” la clasa profesorului Octavian Cotescu, şi a debutat pe scena Odeonului în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni, regia Vlad Mugur (data premierei: 11 octombrie 1991).

La Odeon a lucrat sub bagheta regizorilor Vlad Mugur, Alexandru Dabija, Dragoş Galgoţiu, Mihai Măniuţiu, Alexander Hausvater, Radu Afrim, Răzvan Mazilu, iar cea mai recentă premieră a fost pe 20 decembrie 2019, spectacolul „Persona” de Ingmar Bergman, regia Radu Nica.

Actriţa Oana Ştefănescu avea în pregătire musical-ul „Cabaret” de Joe Masteroff, muzica de John Kander, versuri de Fred Ebb, regia, coregrafia şi costumele, Răzvan Mazilu, în care juca alături de soţul ei, actorul Ionel Mihăilescu.

De-a lungul anilor a obţinut mai multe premii: Premiul de debut pentru rolul Floricica în spectacolul „Este ciudat” (1987), Premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Anne în filmul „Căţărarea” la Festivalul Tinerilor Creatori de Film, Bucureşti (1987), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Irina din spectacolul „Matca” (1988), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana în filmul „Înnebunesc şi-mi pare rău” – Premiul UCIN (1993), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Antigona, în piesa cu acelaşi nume (1996), premiul Cea mai bună actriţă pentru rolul Mariana Alcoforado din spectacolul „Scrisorile călugăriţei portugheze” (1997), cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, premiul pentru Cea mai bună actriţă la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea din 2015.

Acestora li se adaugă Premiul de excelenţă pentru întreaga echipă de actori pentru spectacolul „…au pus cătuşe florilor” (regia Alexander Hausvater), la Gala UNITER 1992.

Cea mai recentă apariţie a Oanei Ştefănescu a fost în cadrul emisiunii moderate de actriţa Rodica Mandache, Dialoguri teatrale @ODEON, difuzată online pe 17 noiembrie 2020.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul