Criteriul National

Accesarea unui credit nebancar, o soluție pentru cei cu eligibilitate scazuta?

Accesarea unui credit nebancar, o soluție pentru cei cu eligibilitate scazuta?
mai 16
20:20 2019

Numărul datornicilor băncilor crește simțitor, de la lună la lună. În ciuda faptului că a te împrumuta astăzi e mai dificil decât era altădată, cumva oamenii reușesc să se împrumute, chiar dacă au o bonitate precară.

Chiar dacă aparent veniturile românilor au crescut, puterea de cumpărare nu s-a modificat mai deloc, mulți români reușind cu greu să facă față cheltuielilor curente. Acest fapt îi determină pe oameni să apeleze la imprumuturi pentru a-și acoperi temporar cheltuielile, îndeosebi cele neprevăzute.

Pentru că băncile au păstrat încă standarde ridicate în privința condițiilor de accesare impuse clinților, o largă categorie de cetățeni nu reușesc sa se încadreze în aceste cerințe, fiind astfel refuzați de bănci la creditare.

Principalul motiv pentru care banca te refuză este istoricul de creditare. Daca te regăsești pe listele Biroului de Credit cu un scoring negativ, bancile, în majoritatea lor, îți refuză creditul.

Un alt motiv suficient de respingere pentru creditele oferite de bănci este reprezentat de gradul de îndatorare. Acest indicator a fost modificat de la 1 ianuarie 2019, diminuându-se, motiv pentru care mulți clienți nu mai corespund din punctul de vedere al bonității, chiar daca au un scoring pozitiv in BC.

Și totuși, numărul datornicilor este uriaș, daca ne raportam la clienții potențiali. Ne imaginăm că mulți dintre aceștia sunt dornici să facă rost de bani apelând la o instituție financiară.

Ce soluții sunt pentru persoanele cu eligibilitate scăzută sa obțină un nou imprumut?

La banci șansele sunt minime. Dacă nu sunt respinși din start, datorita istoricului din Biroul de Credit, sunt respinși din cauza bonității ori a vechimii reduse în muncă.

Singura posibilitate pentru datornici sa obțină un nou credit o reprezinta institutiile nebancare.

IFN-urile sunt societăți ce funcționează legal, autorizate și supravegheate de BNR.

Obținerea unui credit nebancar de la o astfel de societate nu implică cine știe ce eforturi deosebite. Procedurile sunt simple, explicate în detaliu pe platformele online ale acestor firme.

Accesarea se face preponderent online, dar mai există posibilitatea să accesezi și din agențiile IFN-urilor. De asemenea, ai posibilitatea, dacă ești deja client al unui astfel de IFN, sa soliciți un credit prin telefon. Unele societăți nebancare au plusat din punctul de vedere al facilităților privind accesarea, mergând până la accesările prin SMS-uri, ori prin diverse aplicații mobile. A existat în piață chiar și un bancomat de credite nebancare.

Avantajele accesării unui credit nebancar:

– accesarea rapidă, cu precădere online
– acte puține – pentru creditele acordate 100% online sunt necesare două documente scanate, unul după cartea de identitate, altul după extrasul de cont bancar unde îți incasezi veniturile
– condiții de eligibilitate minime
– unele IFN-uri acceptă și cu istoric negativ în BC
– costuri transparente

Dezavantajele:

– costuri ridicate
– sume mici puse la dispoziție
– perioade scurte de contractare
– în cazul reeșalonărilor, dobânzile îți dau bătăi de cap.

Vestea bună este că poți accesa un credit nebancar online chiar dacă ai un istoric negativ în Biroul de Credit.

Vestea proastă este că dacă nu îl rambursezi la timp și nici nu anunți instituția financiară că ai probleme, vei fi raportat către Biroul de Credit. Nici IFN-urile nu se dau în lături de la a te raporta la BC.

Am înțeles cu toții că poți obține ușor de la IFN un împrumut, dar mai trebuie să înțelegem ceva, anume că acel credit are riscurile lui. Dobânzile mari solicitate de IFN-uri determină ca la scadență să-ți crească simțitor sumele pe care le ai de rambursat.

Orice întârziere în rambursarea creditului însemnă majorarea rapidă a sumei pe care o ai de rambursat.

Riscurile pe care aceste societăți și le asumă creditând persoanele cu eligibilitate scăzută se traduc în mod direct în valorile mari ale dobânzilor practicate. Dacă ne gândim la cei ce reușesc să obțină un credit prin telefon, ne putem da seama că cerințele solicitate sunt minime, iar actele lipsesc; aprobarea bazându-se efectiv pe bonitatea verificată de IFN inainte de creditul oferit anterior.

Mulți dintre cei cu eligibilitate scăzută caută oferta la IFN-urile ce nu verifică Biroul de Credit. Această opțiune ar fi singura viabila pentru unii dintre ei, cei cu scoringul negativ. Dar, chiar si pentru obtinerea unui credit fara consultarea Biroului de Credit trebuie să îndeplinești anumite criterii: să ai un venit stabil, sa ai o varstă minimă, sa ai un grad de indatorare mai mic decât cel admis etc.

Este recomandabil să nu împrumuți mai mult decât îți permiți, pentru că te vei indatora excesiv, mai ales dacă ajungi în situația de a-ți reeșalona datoria.

Dacă ceva te împiedică să achiți la timp împrumutul, cel mai bine este să anunți institutia financiară, pentru a-ți sugera un nou grafic de rambursare în funcție de bonitatea ta actualizată.

Societățile nebancare nu sunt mofturoase cu clienții lor, dar totuși țin cont de câteva aspecte atunci cand aprobă sau resping un împrumut. În primul rand se uita la veniturile actuale care trebuie să fie în acord cu noile reglementări în vigoare, iar în al doilea rând se uită și la istoricul tău de client.

Sunt câteva IFN-urile care nu solicita raportul din Biroul de Credit, dar creditele oferite de aceste firme sunt printre cele mai scumpe din piață.

Despre autor

Antonio

Antonio

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul