De la invazia pe scară largă, unele țări au promis ajutor Ucrainei, dar nu au reușit să furnizeze în timp util, a declarat președintele Volodimir Zelenski presei nordice, relatează Kyiv Independent.
Volodimir ZelenskiFoto: Presidential Office of Ukraine / DPA / Profimedia
În interviul publicat pe 29 aprilie, Zelenski a subliniat importanța de a face totul la timp și de a putea depinde de ajutorul promis. Cu toate acestea, unele țări care au promis asistență au dezamăgit Ucraina, a adăugat el.
Zelenski a spus, într-un interviu la Kiev, jurnaliștilor nordici că acest lucru nu a fost cazul Finlandei, Norvegiei, Suediei și Danemarcei.
Președintele a reafirmat că Ucraina luptă pentru ca țările Europei și NATO să nu fie vreodată amenințate de agresiunea rusă.
Zelenski a făcut aceste declarații în contextul în care Ucraina se pregătește de contraofensivă, iar ministrul apărării Oleksii Reznikov a subliniat că pregătirile pentru contraofensiva mult-așteptată împotriva forțelor rusești sunt în mare parte gata.
„De îndată ce va exista voința lui Dumnezeu, vremea și o decizie a comandanților, o vom face”, a declarat Reznikov în cadrul unui briefing de presă online.
Jens Stoltenberg afirmă că Ucraina are ce-i trebuie pentru ofensivă
Potrivit secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, alianța a furnizat deja 98% din vehiculele pe care membrii săi le-au promis anterior. Acestea includ tancuri, vehicule de luptă și de sprijin.
Totodată, Stoltenberg a declarat joi că Ucraina are capacitățile militare necesare pentru a-și recupera teritoriul.
Stoltenberg a amintit de vizita-surpriză pe care a efectuat-o săptămâna trecută la Kiev, reiterând joi că mesajul Alianței Nord-Atlantice pentru Ucraina este clar: va fi alături de ea „atât timp cât va fi nevoie”.
„Trebuie să menținem cursul și să continuăm să furnizăm Ucrainei ceea ce are nevoie pentru a învinge”, a subliniat el.
Șeful NATO a afirmat că partenerii occidentali ai Kievului au furnizat Ucrainei peste 1.550 de vehicule blindate, 230 tancuri și alte echipamente, inclusiv „cantități vaste de muniție”.










