Ucraina a intrat duminică în ziua 256 a războiului declanșat de Vladimir Putin, prefigurându-se bătălii sângeroase în următoarele săptămâni pentru controlul portului strategic de pe malul vestic al fluviului Nipru. Trupele rusești îi caută pe locuitorii din Herson care refuză să părăsească teritoriul controlat de Rusia, înainte ca forțele sale să se retragă de pe malul vestic al fluviului Nipru, conform Statului Major al forțelor armate ucrainene, care mai spune că infrastructura este distrusă, iar orașul este jefuit, scrie The Guardian.
Razboiul din UcrainaFoto: Colaj foto
Președintele Volodimir Zelenski spune că în această săptămână a fost posibilă continuarea operaţiunii „coridorul cerealelor”, în şapte zile părăsind porturile Odesa, Chornomorsk şi Pivdenny 28 de nave cu peste 800.000 de tone de alimente, cu destinațiile esunt Egipt, Libia, Maroc, Algeria, Oman, Turcia, China şi Etiopia. În plus, nava care a plecat spre Etiopia cu 30.000 de tone de grâu este parte a Programului Alimentar al ONU, spune el.
„A fost un exemplu că lumea poate garanta stabilitatea iniţiativei în ciuda ameninţărilor prezentate de Rusia. Lumea nu a cedat şantajului Rusiei, actorii cheie au acţionat ferm şi, drept urmare, s-a evitat agravarea crizei alimentare. Este unul dintre cele mai semnificative rezultate internaţionale ale toamnei. Când lumea este unită, teroriştii nu au nicio şansă”, a afirmat liderul de la Kiev în mesajul către națiune susținut sâmbătă seară.
Cele mai importante informații de duminică, ziua 256 a războiului din Ucraina, LIVE TEXT:
08:03 Autorităţile din Kiev fac tot posibilul pentru a se asigura că energia electrică, căldura şi comunicaţiile nu vor dispărea din cauza acţiunilor Rusiei, spune primarul Vitali Kliciko, scrie The Guardian, citând Ukrinform.
„Facem totul pentru a preveni acest lucru, dar, să fim sinceri, duşmanii noştri fac totul pentru a lăsa oraşul fără căldură, fără electricitate, fără alimentare cu apă”, a spus el, întrebat despre o posibilă pană de curent la Kiev.
Kliciko a menţionat că autorităţile oraşului Kiev iau în considerare diferite scenarii, astfel încât să fie pregătite pentru orice eveniment – există un stoc de combustibil, generatoare de energie, alimente şi apă potabilă, precum şi puncte de încălzire.
În acelaşi timp, el le-a cerut locuitorilor Kievului să facă şi ei pregătirile necesare: „Vom face totul pentru ca un astfel de scenariu să nu se întâmple, dar nu îl putem garanta, aşa că fiecare dintre noi trebuie să fim şi pregătiţi să reacţionăm cât mai repede”.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Iranul a recunoscut sâmbătă, pentru prima dată, că a furnizat drone Moscovei, dar a precizat că acestea au fost trimise înainte de războiul din Ucraina, unde Rusia a folosit drone pentru a viza centrale electrice și infrastructura civilă, conform Reuters.
- Ministrul iranian de Externe, Hossein Amirabdollahian, a declarat că un „număr mic” de drone a fost furnizat Rusiei cu câteva luni înainte ca forțele Moscovei să invadeze Ucraina la 24 februarie.
- Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat acuzând Iranul că minte despre trimiterea unui număr limitat de drone în Rusia, spunând că forțele de la Kiev doboară cel puțin 10 drone iraniene pe zi.
- Trupele rusești îi caută pe locuitorii din Herson care refuză să părăsească teritoriul controlat de Rusia, înainte ca forțele sale să se retragă de pe malul vestic al fluviului Nipru, conform Statului Major al forțelor armate ucrainene, care mai spune că infrastructura este distrusă, iar orașul este jefuit, scrie The Guardian.
- Întreruperi programate de energie electrică au avut loc în șapte regiuni ale Ucrainei și în marile orașe, inclusiv în capitala Kiev „pentru a evita accidentele repetate după ce rețelele electrice au fost avariate de atacuri rusești cu rachete și drone”, a transmis operatorul de stat al rețelei electrice Ukrenergo, potrivit Kyiv Independent.
- Aproximativ 500 de generatoare de energie au fost trimise în Ucraina de 17 țări UE pentru a ajuta la problemele cu furnizarea energiei electrice cauzate de atacurile rusești.
- Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că nu crede că Rusia va folosi o armă nucleară în Ucraina, dar că această variantă este luată „foarte în serios”, scrie The Guardian.
- Ucraina va lansa, săptămâna viitoare, o campanie de strângere de fonduri pentru o flotă de drone maritime, prin intermediul platformei online United24, lansată în luna mai pentru strângerea de fonduri în sprijinul Kievului, a anunțat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski, citat de The Kyiv Independent.
- Ministerul român de Externe a reacționat, sâmbătă, respingând „aserțiunile exprimate de președintele Federației Ruse în discursul susținut cu ocazia Zilei Unității Naționale, care induc în mod fals ideea că România ar avea pretenții teritoriale față de Ucraina”. Reamintim că Vladmir Putin a susținut că ideea autorităților poloneze de a „absorbi” teritoriul Ucrainei nu a dispărut, el acuzând Occidentul că „a băgat în capul a milioane de oameni prostii istorice, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea reală a celui de-al Doilea Război Mondial și rolul Uniunii Sovietice în victoria asupra Germaniei naziste”.
––––










