Părinții sau buncii noștri sunt persoane foarte imporatante pentru noi. Iar de cele mai multe ori, cursul vieții în care ne angrenăm zilnic, ne ține, de foarte multe ori, departe de ei. Cu toate că îi iubim, poate timpul, sacinile multiple pe care le avem de îndepinit zilnic sau creșterea copiilor, nu iau tot timpul. Asta nu înseamnă că ei nu sunt în gândul nostru sau că nu am vrea să le oferim mai mult.
Totuși, o persoană care trece de o anumită vârstă, are anumite nevoi, pe care de multe ori nu și le mai poate împlini singură, datorită anumitor afecțiuni, situații materiale sau chiar psihice, și atunci, este nevoie de un sprijin suplimentar.
Dacă părinții sau bunicii tăi se află în una dintre aceste situații și nu le poți oferi timpul tău, atunci alege să îi ajuți ducându-i în medii specializate precum o casa de batrani, unde, nu doar că vor primi îngrijirea medicală de care au nevoie dar vor avea și cu cine să socializeze.
Persoanele în vârstă sunt predispuse nu doar bolilor fizice dar și depresiilor, iar unul dintre cele mai mari cauze este chiar singurătatea și faptul că nu se mai simt utili. În cadrul unei case de bătrâni sau a unui azil, ei se pot face utili, participând la diferite activități și scapă de singurătate.
Mai mult, o alimentație precară, îi poate pune viața în pericol unei persoane care are nevoie de alimentație hranitoare iar dacă tu, nu îi poți oferi asta, într-un astfel de loc, părintele sau bunicii tăi, vor primi tot ceea ce au nevoie.
Dacă, însă nu ești departe de părinții sau bunicii tăi și le poți oferi anumite momente alături de tine sau nepoți, atunci, le poți oferi anumite lucruri de care ei au nevoie, și le pot face viața mai ușoară, pe lângă momentele petrecute cu tine.
Diverse cadouri
Fie că vorbim despre haine, telefon mobil, flori pentru a le planta în grădină sau ustensile de bucătărie, ei vor fi bucuroși să primească din partea ta, și astfel de lucruri, în special atunci când și le doresc dar nu și le permit.
Oferă-i celui drag ție, lucruri care să îi fie utile și învață-l și cum să le folosească, dacă vorbim spre exemplu, de un telefon mobil, un laptop sau o tabletă. Explică-i că așa, veți putea ține legătura mai ușor și te poți oferi, chair să îl ajuți tu cu plata abonamentului la internet și curent.
Vacanțe
Poate că părinții sau bunicii tăi, și-au dedicat întreaga viața creșterii tale și nu au avut parte de prea multe vacanțe. Cu toate că s-ar putea să nu își dorească, în primă fază să plece din locul lor, poți începe prin a le oferi vacanțe pe distanțe mai scurte și pentru câteva zile.
Aici, nu doar că pot vedea locuri noi, care îi vor încărca de energie dar vor avea ocazia să cunoască persoane noi cu care să interacționeze.
Un trai decent
Foarte mulți dintre persoanele în vârstă, pe lângă că sunt uitați și sutn siguri, nu au parte, nici măcar de strictul necesar. Chiar dacă ești departe de ei, ajută-i cu tot ceea ce poți, măcar pe partea financiară, pentru a se descurca și a avea parte de condiții decente de viață.
Verifică dacă locul unde trăiesc este sigur și confortabil și dacă au tot ceea ce le este necesar zilnic.










