Criteriul National

Povestea neștiută despre Novak Djokovic – Mărturia lui Daniil Medvedev: „Era ca un zeu pentru mine” – Tenis

Povestea neștiută despre Novak Djokovic – Mărturia lui Daniil Medvedev: „Era ca un zeu pentru mine” – Tenis
februarie 21
15:44 2021

Daniil Medvedev și Novak Djokovic au ieșit puțin din tiparele cu care ne-am învățat la discursurile de după încheierea unei finale de Grand Slam. Rusul a povestit un episod mai puțin cunoscut despre sârb, pentrecut în momentul în care Medvedev nu se afla printre primii 500 de jucători ai lumii.

Discursul surprinzător al lui Novak Djokovic după al 9-lea titlu de la AO: „Nu m-ai mai sunat”

Ce a spus rusul despre sârb

„Felicitări lui Nole, este incredibil ce a reuşit, nouă trofee aici (n.r. la Melbourne). M-am antrenat prima dată cu Nole când eram cred pe locul 500 în lume sau pe 600, la Monaco.

El era deja numărul unu şi tocmai ce câştigase Wimbledon-ul. M-am gândit, ok, nu o să vorbească cu mine. Era un zeu pentru mine.

Şi pentru că eram timid, eu nu spuneam nimic, iar el îmi punea întrebări, îmi vorbea ca unui prieten.

Nu s-a schimbat deloc de când eram locul 600 în lume până am ajuns pe locul 4 în lume (n.r. va fi pe 3 începând de săptămâna viitoare). Eşti un mare om. Felicitări” – Daniil Medvedev, la finalul partidei cu Novak Djokovic.

Se anunța o finală echilibrată de Australian Open, așa cum ne avertizau mai toți specialiștii din tenis. Ne-am ales însă doar cu un monolog în toată regula: Nole a fost la un nivel fantastic din punct de vedere mental, i-a sădit lui Daniil Medvedev neîncrederea la fiecare pas, iar rusul a clacat.
A fost 7-5, 6-2, 6-2 pentru sârb, iar noua generație mai are de așteptat: tot „bătrânii” sunt la putere. Djokovic este campion pentru a noua oară la Australian Open: 18 Grand Slam-uri în total.

De știut:

  • Titlurile lui Nole la turneul „de casă” de la Melbourne: 2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020 și 2021.
  • Sârbul s-a apropiat de marii săi rivali, Roger Federer și Rafael Nadal. Cei doi au câte 20 de titluri de Grand Slam, în timp ce Djokerul a ajuns la 18.
  • Daniil Medvedev s-a putut lăuda cu o serie fantastică de 20 de victorii consecutive în circuitul ATP. De asemenea, rusul avea 12 meciuri la rând câștigate contra adversarilor din TOP 10 mondial. Nu a fost însă de ajuns în fața unui mare campion precum Nole.

FOTO Imaginea zilei în tenisul mondial

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul