În data de 23 decembrie 2020, STEAG GmbH și Hidroelectrica au semnat un acord privind vânzarea acțiunilor STEAG în filialele românești Crucea Wind Farm S.A. și STEAG Energie Romania S.R.L către Hidroelectrica, în urma unui proces competitiv care a implicat atât ofertanți locali, cât și internaționali. Prin decizia luată luni de catre actionari, trecerea parcului eolian Crucea în portofoliul Hidroelectrica devine certă.
”Decizia luată astăzi de acționariat face ca Hidroelectrica să devină prima companie de stat care marchează un M&A reușit. Este un succes atât pentru statul român, cât și pentru societate, un moment care schimbă perspectivele și care demonstrează că atunci când există interes și implicare companiile românești din energie pot fi cel puțin la fel de competitive pe zona de dezvoltare ca și cele private. Achiziția Parcului Eolian Crucea confirmă obiectivul pe care ni l-am asumat atunci când am pus pe masă strategia Hidroelectrica – acela de a diversifica portofoliul de producție al companiei și de a face energia verde o prioritate unică de dezvoltare”, a declarat Bogdan Badea, Președintele Directoratului societății.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica își va păstra statutul de companie verde 100%.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național. Compania exploatează în prezent un număr de 209 centrale, având o putere instalată totală de 6.482 MW.










