Criteriul National

Italia: ReiThera primește 81 de milioane de euro de la Invitalia și începe a doua fază de testare a vaccinului italian – Coronavirus

Italia: ReiThera primește 81 de milioane de euro de la Invitalia și începe a doua fază de testare a vaccinului italian – Coronavirus
ianuarie 28
03:45 2021

Compania italiană ReiThera, care dezvoltă un vaccin împotriva COVID-19 produs integral în Italia, primește mult așteptatele finanțări publice. Investițiile prevăzute se ridică la 81 de milioane de euro. Consiliul de administrație al Invitalia a aprobat, marți, contractul de dezvoltare prezentat de compania de biotehnologie din Castel Romano, la 20 de kilometri sud de Roma. Vaccinul va începe în februarie a doua fază de testare, după ce a prezentat date bune pentru prima fază, pe 5 ianuarie. Primele fiole ar putea fi disponibile la vară, potrivit La Repubblica, citat de Rador.

„Sperăm să putem administra cât mai curând posibil primul vaccin italian anti-Covid”, a declarat Domenico Arcuri, comisar pentru criza Covid și CEO la Invitalia, care va participa la capitalul ReiThera cu 30%. „O mare parte din investiție, adică 69,3 milioane, va fi alocată activităților de cercetare și dezvoltare pentru validarea și producerea vaccinului anti-Covid”, informează ReiThera într-un comunicat. Compania estimează că va produce 10 milioane de doze pe lună. Produsul, conform datelor preliminare din prima fază, nu ar avea nevoie de rapel.

„Cota rămasă (11,7 milioane) – continuă compania – va fi utilizată pentru extinderea fabricii de la Castel Romano, unde va fi produs antidotul”. Lucrările la sediul ReiThera sunt deja în curs de câteva luni, pentru a adăuga o nouă aripă la fabrică și pentru a construi noul atelier farmaceutic, unde vaccinul este produs și îmbuteliat în condiții de sterilitate absolută. În decembrie, a sosit un nou bioreactor de 2.000 de litri, care va permite replicarea vectorului viral utilizat în vaccin și să atingă capacitatea maximă de producție de 10 milioane de doze pe lună. Compania ar trebui să angajeze alte 40 de persoane, pe lângă cei 100 de angajați actuali.

„Concesiunile acordate, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat, se ridică la aproximativ 49 de milioane de euro: 41,2 milioane din fonduri nerambursabile și 7,8 milioane din împrumuturi subvenționate”, explică ReiThera, intrând în detaliile contractului. „În plus, în aplicarea prevederilor articolului 34 din decretul-lege din 14 august 2020, Invitalia va achiziționa o participație de 30% din capitalul companiei, în urma unei creșteri a capitalului Reithera”.

Până în prezent, dezvoltarea și testele vaccinului au utilizat 12 milioane de investiții proprii din partea ReiThera și 8 milioane de la Regiunea Lazio și Ministerul Universității și Cercetării. Prima fază a testelor a fost coordonată de Institutul Spallanzani din Roma și a implicat aproximativ 100 de voluntari. Faza a doua va trebui să recruteze aproximativ o mie, în timp ce în faza a treia va trebui să depășească 10.000. Numai după aceste experimente, vaccinul va putea fi evaluat și, eventual, autorizat de Agenția Europeană pentru Medicamente. ReiThera a început, de asemenea, negocierile cu Comisia Europeană, care însă sunt încă într-un stadiu incipient.

„Este un acord important pentru a reduce dependența țării noastre într-un sector foarte delicat pentru protecția sănătății cetățenilor noștri”, explică Domenico Arcuri, comisar extraordinar pentru criza Covid și CEO al Invitalia. „Producția italiană de vaccinuri se va adăuga celor realizate în străinătate, consolidând capacitatea națională de răspuns la pandemie și accelerând astfel ieșirea din criză”, adaugă Arcuri.

„Suntem mândri că am încheiat acordul cu Invitalia, a cărei intervenție va accelera dezvoltarea vaccinului italian, la care ReiThera lucrează cu profesionalism și dedicație încă de la începutul pandemiei”, declară Antonella Folgori și Stefano Colloca, asociați la compania ReiThera.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul