În ciuda costurilor sanitare și economice ale pandemiei, UE a încheiat 2020 într-o formă mai bună decât anticipau temerile de la începutul anului. Liderii celor 27 de țări ale blocului au convenit asupra bugetului său pe 2021-2027. Ei vor lansa un fond de redresare care reprezintă o inovație, permițând UE să se împrumute pe piețele financiare pentru a ajuta cu subvenții și credite țările cu dificultăți, scrie Financial Times, preluat de Rador. Cei 27 și-au depășit divergențele pentru a stabili ținte ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la 55% față de 1990 până în 2030. În fine, alegerea lui Joe Biden în SUA în locul lui Donald Trump promite să ridice cortina lăsată în cursul celor mai dificili patru ani ai relațiilor transatlantice din epoca postbelică.
Aceste reușite nu ar trebui să ascundă faptul că, într-un domeniu fundamental pentru perspectivele pe termen lung ale UE, persistă tensiuni și neînțelegeri. Acesta e relația dintre vechii membri occidentali ai blocului și membrii mai noi din Europa Centrală și de Est. În chestiuni precum statul de drept, democrația liberală, corupția, migrația și politicile de gen iau amploare nerăbdarea și resentimentele în anumite cercuri situate de ambele părți ale baricadei.
Sunt necesare mai multe măsuri pentru remedierea problemei. Prima este să fie uitată acea hartă mentală a Europei care împarte continentul în două jumătăți, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat după prăbușirea Zidului Berlinului în 1989. O asemenea hartă îi încurajează pe vest-europeni să se considere gardienii unei ordini mai avansate, la fel ca în epoca în care Estul stagna sub comunism. Însă concomitent îi face pe est-europeni, între care și mulți opozanți ai iliberalismului și corupției din propria țară, să se simtă adesea destinatarii unor predici morale din partea Vestului.
În realitate, guvernele și oamenii din ambele părți au un profund interes de a face un succes din ceea ce au cu toții în comun. Aici avem integrarea în zona euro, care include 19 state vestice și estice. Avem politica de securitate și apărare, legat de care trebuie remarcat că mai toate statele UE sunt și membri NATO.
Întrebările mai dificile privesc valorile UE și suveranitatea națională. Guvernele occidentale au dreptate să insiste pe primatul normelor democratice și al statului de drept, întrucât corodarea acestor valori riscă să se transforme în timp într-o amenințare existențială la adresa unității UE. Și totuși, uneori faptele lor cântăresc mai puțin decât vorbele. Un bun exemplu este protecția acordată de politicieni de seamă din Vest, în cadrul Partidului Popular European, unor conducători est-europeni care nu respectă valorile UE.
Rămâne de văzut dacă acel compromis atins de cei 27 la începutul lui decembrie, care condiționează acordarea fondurilor de redresare de respectarea statului de drept va fi un mecanism eficient sau o născocire dezamăgitoare. Dar el trebuie să fie mai mult decât o nuia cu care Vestul poate disciplina Estul. Nici unele state occidentale nu sunt lipsite de pată în privința corupției și statului de drept.
Cu cât va fi mai coerent mesajul occidentalilor în privința valorilor UE, cu atât mai mult vor însufleți ei milioanele de est-europeni care speră la ameliorarea calității vieții publice. Vest-europenii nu ar trebui totuși să uite că, pentru mulți est-europeni, independența națională nu e vreun concept abstract. Recuperarea ei după 1989 a fost o realizare foarte prețuită, după decenii de dictatură și de oprimare străină. Anul 2021 poate și ar trebui să fie momentul în care fiecare dintre cele două părți se va strădui mai mult să o înțeleagă pe cealaltă și să coopereze mai bine pe baza intereselor și valorilor comune.
