Criteriul National

The Washington Post: Ce li se va întâmpla britanicilor de rând începând de săptămâna viitoare? Mai nimic – International

The Washington Post: Ce li se va întâmpla britanicilor de rând începând de săptămâna viitoare? Mai nimic – International
decembrie 30
06:30 2020

Așadar, după ani întregi de cazne și de necazuri, Marea Britanie și Uniunea Europeană au reușit să definitiveze un acord pe tema Brexitului, care va modela pe viitor relațiile lor comerciale, scrie cotidianul The Washington Post, preluat de agenția Rador. Vor urma mari schimbări, mai ales de culise, pentru funcționari, pentru lumea afacerilor, pentru inspectorii vamali, pentru autoritățile portuare, pentru piața auto, pentru agricultori, pentru flota piscicolă, pentru cercetătorii din universități și, poate, chiar și pentru bancheri și pentru mai marii serviciilor financiare.

Luni, Michael Gove, principalul ministru însărcinat să urmărească punerea în aplicare a Brexitului, a declarat pentru BBC următoarele: “Sunt sigur că vor fi și hârtoape, dar noi suntem acolo ca să facem tot ce putem să netezim drumul”.

Dacă haosul semnalat săptămâna trecută în porturile de la Canalul Mânecii a fost un prolog – agravat de faptul că Franța și-a închis granițele din cauză că, în Marea Britanie, răspândirea unei noi tulpini a coronavirusului scăpase de sub control – atunci mulți se așteaptă la perturbări în circulația mărfurilor dintre Marea Britanie și continent.

Dar la peste patru ani după ce Marea Britanie a votat în favoarea despărțirii – și după mii de titluri din ziare pline de neliniște, furioase, naționaliste și dure- ce ar mai urma pentru oamenii de rând? Răspunsul ar putea fi surprinzător. Toate aceste lucruri se vor întâmpla. Dar vor fi resimțite?

Întrebare: Practic, ce înseamnă Brexitul pentru un britanic de rând?

Răspuns: Din câte se pare până acum, mai nimic.

Întrebare: Chiar așa? Ce se întâmplă cu “libera circulație”?

Răspuns: Asta e cea mai mare chestie. S-a terminat cu libera circulație. Premierul Boris Johnson a spus că “recuperarea controlului” înseamnă recuperarea controlului asupra frontierelor și asupra imigrației. Europa a răspuns cu aceeași monedă.

Așadar. începând de pe 1 ianuarie, britanicii nu vor mai fi membri ai Uniunii Europene cu toate drepturile și responsabilitățile, ci membri ai unei “țări terțe”.

Britanicii nu vor mai putea să-și facă bagajele cum vor și să se mute în Europa ca și când nu ar mai exista niciun fel de frontiere sau să-și găsească de lucru, să închirieze o casă, să-și înceapă o viață sau să se pensioneze fără o droaie de permise. După cum nici europenii nu vor mai putea să facă același lucru în Marea Britanie. Pentru cei care vor să-și mute domiciliul și să lucreze, se vor cere vize și tot felul de acte.

Întrebare: Ce se va întâmpla cu turistul britanic care vrea doar să-și petreacă vacanța în însorita Spanie?

Răspuns: Nimic. Cetățenii britanici vor putea sta în UE timp de 90 de zile (în orice perioadă totalizând 180 de zile) fără viză. Același lucru este valabil și pentru cetățenii din UE care vizitează Marea Britanie. Și pentru că veni vorba, aceleași reguli se aplică și în cazul cetățenilor americani care călătoresc în Marea Britanie sau prin Europa. De asemenea, pașapoartele lor vor trebui să aibă o valabilitate de cel puțin șase luni înainte de a porni într-un asemenea voiaj.

Întrebare: Ce se întâmplă atunci când britanicii apelează la niște curse aeriene ieftine ca să ajungă la Berlin sau la Barcelona?

Răspuns: Deținătorii de pașapoarte britanice nu vor mai putea folosi punctele (uneori, nu mereu) mai rapide de control al pașapoartelor destinate cetățenilor din UE. Asta înseamnă că ei vor fi tratați la fel ca americanii care vin în Europa.

Întrebare: La sosirea în UE, telefoanele lor mobile vor înceta să mai funcționeze?

Răspuns: Nu. Ziarul The Guardian precizează: “Roamingul gratuit va lua sfârșit. Dar cetățenii britanici vor observa puține schimbări. Cei patru principali furnizori de telefonie mobilă din Regatul Unit – EE, 02, Vodafone și Three – au anunțat că nu intenționează să reintroducă taxe de roaming“.

Întrebare: Vinurile franțuzești și măslinele spaniole vor costa mai mult în supermarketurile britanice?

Răspuns: O prevedere de succes din acordul Brexit menționează că, pentru produsele comercializate între Marea Britanie și Europa nu se vor percepe taxe sau cote. Totuși, vor exista mai multe inspecții de ordin sanitar în privința alimentelor, mai multe declarații vamale și mai multă birocrație, astfel încât prețurile ar putea să crească, la fel ca și întârzierile, mai ales în primele luni. Dar, luni, președintele firmei Tesco, cel mai mare lanț de supermarketuri din Marea Britanie, a declarat pentru BBC că consumatorii “abia dacă vor resimți vreo schimbare”.

Întrebare: Ce se întâmplă cu studenții din universități?
Răspuns: Studenții din Uniunea Europeană nu vor mai putea urma cursuri la universitățile britanice în cadrul programului Erasmus, care oferea programe de ordin educațional substanțial subvenționate. Comparativ cu studenții britanici care învață în străinătate, studenții europeni au profitat mai mult de acest program, astfel încât guvernul britanic a plătit mai mult decât a câștigat. Dar, potrivit ziarului The Independent, guvernul Johnson promite să înlocuiască acest program printr-unul în valoare de $130 milioane, care va fi destinat studenților britanici din străinătate, programul urmând să poarte numele lui Alan Turing, un cunoscut matematician britanic, un adevărat vizionar în lumea computerelor, cunoscut și ca spărgător de coduri.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul