Criteriul National

Alegeri locale 2020. Cosette Chichirău și Mihai Chirică își revendică amândoi victoria la Primăria Iași – Esential

Alegeri locale 2020. Cosette Chichirău și Mihai Chirică își revendică amândoi victoria la Primăria Iași – Esential
septembrie 27
23:57 2020

Deși la Iași nu a fost comunicat oficial un exit-poll, atât copreşedintele Alianţei USR PLUS Iaşi Cosette Chichirău, cât și candidatul PNL, Mihai Chirică, actualul edil, s-au declarat câștigători ai alegerilor locale.

„Am văzut rezultatele excepţionale ale Alianţei USR PLUS în Bucureşti. Suntem convinşi că în Constanţa şi în Timişoara vom câştiga, iar la Iaşi se joacă. Iaşiul este singura excepţie din ţară unde PNL s-a transformat în PSD. La Iaşi nu am avut beneficiul unei alianţe de dreapta. La Iaşi, Alianţa USR PLUS se luptă singură cu caracatiţa pesedisto-penelistă. Dar ghiciţi ce? Deja primele rezultate din secţii arată că suntem înaintea lui Mihai Chirica”, a spus Cosette Chichirău, potrivit Agerpres.

Mai devreme, ministrul Mediului, Costel Alexe, candidatul liberal la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi, a declarat duminică, după închiderea urnelor de vot, că îl bucură foarte mult faptul că PNL a câştigat la Iaşi pentru prima dată în 30 de ani atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean.

„Mă bucur foarte mult că PNL a câştigat la Iaşi pentru prima dată în aceşti 30 de ani de democraţie atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean. Aceasta este o victorie nu doar a PNL, ci este mai degrabă o încredere pe care ieşenii şi-o pun în listele consilierilor locali şi judeţeni, primari. Îi felicit pe toţi primarii din judeţ care şi-au câştigat mandatele astăzi, cred că sutele de consilieri locali şi judeţeni care zi de zi în această precampanie şi campanie electorală au promovat principiile şi programul nostru de guvernare locală şi judeţeană. Vreau să îi asigur pe ieşeni că anii ce vor urma vor fi ani în care împreună cu ei va fi o victorie a judeţului nostru”, a declarat Costel Alexe.

Totodată, primarul Iaşiului, Mihai Chirică, a afirmat că are convingerea că va face o echipă bună cu viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi, despre care spune că va fi actualul lider al PNL Iaşi şi ministru al Mediului, Costel Alexe.

„Trebuie să vă bazaţi că ceea ce am promis, că vrem să facem se va transforma în fapte. (…) A fost o muncă titanică, dar scorurile care s-au înregistrat arată foarte clar că Iaşiul, ca şi toate celelalte mari oraşe ale României, a ales un alt drum. Sper să fie pentru toţi clar că este drumul schimbării care trebuie să recupereze aproape 30 de ani de decalaje majore ale României faţă de celelalte ţări europene, în care, împreună cu un parlament de dreapta şi cu preşedintele României, Klaus Iohannis, să putem într-adevăr să implementăm o strategie prin care să arătăm tuturor că este bine acasă la noi, în România”, a declarat Chirica în cadrul unei conferinţe de presă susţinută imediat după închiderea urnelor de vot, potrivit Agerpres.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul