Mihai Perifan, șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, cu privire la săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
În ordonanța de reținere se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 19 martie 2015, inculpatul Perifan Mihai, pe baza informațiilor primite de la celălalt inculpat, a promis unui ofițer de poliție suma de 15.000 euro, pentru ca un subordonat de-al acestuia să conducă cercetările dintr-o cauză penală pe care o instrumenta, de o asemenea manieră încât să se ajungă la o soluție favorabilă pentru o rudă a sa și societățile apropiate acesteia, dându-i în aceeași zi suma de 14.000 euro.
La data de 20 martie 2015, în același scop, inculpatul Perifan Mihai a remis aceleiași persoane suma de 1.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
sursa: ZiuadeConstanta











There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment