Această mișcare vine pe fondul tensiunilor din ce în ce mai mari și a blocării discuțiilor între Statele Unite și Coreea de Nord, iar Washingtonul speră să determine Phenianul să renunțe la programele sale nucleare și de rachete. Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, i-a acordat președintelui Donald Trump până la sfârșitul anului să îi confere o serie de concesii.
Unii diplomați și analiști sunt îngrijorați de faptul că Phenianul ar putea relua anul viitor testele de rachete nucleare cu rază lungă de acţiune pe care le-a suspendat în 2017. Trump și Kim s-au întâlnit de trei ori în această perioadă, dar nu s-au înregistrat progrese pentru a se ajunge la un acord.
Cel puțin opt țări din cele 15 membre ale Consiliului de Securitate ONU au făcut eforturi pentru ca marţi să aibă loc o reuniune privind abuzurile faţă de drepturile omului în Coreea de Nord, determinând Phenianul să avertizeze că va considera o astfel de mișcare o „provocare serioasă” și că „va răspunde în forţă“.
Dar Statele Unite, care este prezidează Consiliul de Securitate în decembrie, au decis să convoace miercuri o ședință care se va concentra pe amenințarea escaladării din Coreea de Nord, au anunţat mai mulţi diplomați.










