Criteriul National

​Cacealmaua lui Teodorovici. Dacă venea Cîțu, constata că sala era oricum închisă. Rectorul ASE confirmă: Fără dezbateri în clădire pe timpul campaniei – Finante & Banci

​Cacealmaua lui Teodorovici. Dacă venea Cîțu, constata că sala era oricum închisă. Rectorul ASE confirmă: Fără dezbateri în clădire pe timpul campaniei – Finante & Banci
noiembrie 15
15:05 2019

​Ca doi copii la școală, așa se comportă atât fostul, cât și actualul ministru al Finanțelor. Primul copil spune: – Am descoperit că ai furat creta. Celălalt: – Nu am furat, ia hai, după ore, în curtea școlii. Acum toată școala așteaptă ca orele să treacă mai repede pentru a viziona bătaia. Cam așa se poate descrie ce s-a întâmplat ieri între Florin Cîțu și Eugen Teodorovici, cu exagerări de ambele părți. HotNews.ro a dat declarațiile lui Cîțu aici, iar cele ale lui Teodorovici aici.

În cazul de față, curtea școlii ar fi trebuit să fie Aula Magna a Academiei de Studii Economice (ASE), iar bătaia programată, o dezbatere ce trebuia să aibă loc la ora 12:00.

Până la urmă, am decis să merg să văd dacă vine Cîțu la dezbatere, deși aveam informații că nu va fi prezent. Probabil nu l-a lăsat partidul. În fine.

Acolo, dincolo de jurnaliști, din când în când se mai opreau persoane tinere, băieți și fete deopotrivă, care doreau să-și facă selfie cu Teodorovici, în fața sediului ASE. Se opresc, își fac poză, ministrul zâmbește și așa mai departe.

Mândru, fostul ministru se „priponește” bine în fața camerelor, iar jurnaliștii încep să pună întrebări la care Teodorovici răspunde distrat.

„Am crezut și cred că este corect față de toți cei care doresc să știe exact situația financiară a țării, care este situația bugetului, mai ales că s-a vorbit foarte mult în ultima perioadă despre fel de fel de subiecte și fără argumente, am crezut că este corect să venim astăzi la Academia de Studii Economice, să discutăm, să avem o dezbatere împreună cu domnul ministru în funcție, Vasile Cîțu. Din păcate, așa cum vedeți și dumneavoastră, această invitație nu a fost onorată. Mă dezamăgește încă o dată pentru că o astfel de dezbatere ar fi făcut bine atât celor care cunosc economia și s-ar fi convins de situația reală și mai ales tututor cetățenilor care așteaptă astfel de confruntări utile pentru întreaga economie”, a spus Teodorovici.

În rest, a vorbit, în principiu, despre aceleași lucruri ca în conferința de ieri (joi), dar cu alte cuvinte.

La final, o tânără blondă, blond platinat, care aștepta de ceva vreme să termine jurnaliștii cu întrebările, a primit ce a dorit de la Teodorovici: o poză împreună, la care să se vadă sediul ASE în spate.

Încercând să intru în sediul ASE, acolo unde se află Aula Magna, trec de prima ușa, apoi de cea rotativă, iar pe urmă sunt întâmpinat de un paznic al Academiei. Știa deja de ce vin.

Mi-a zis că nu poate intra nimeni, cu excepția personalului academiei, iar acest lucru i s-a spus de dimineață, de când a intrat în tură.

Rectorul este plecat într-o delegație în Egipt, iar fără aprobările acestuia, sala nu poate găzdui o dezbatere.

Așadar, l-am apelat pe rectorul ASE, Nicolae Istudor, iar acesta ne-a spus că: În timpul campaniei electorale, la ASE nu se poate organiza niciun fel de dezbatere de acest gen, fiind o decizie în acest sens, iar el nu a dat aprobare pentru așa ceva.

În concluzie, chiar dacă venea Florin Cîțu la ASE, nu avea ce face, nu putea ține o dezbatere pentru că ASE-ul nu-i lăsa în Aula Magna. Poate doar pe stradă… în fața Academiei, sub bila de pe clădire.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul