Despre videografia de nunta si alegerea unui fotograf potrivit
In febra pregatirilor pentru nunta e crucial sa reusim sa distingem ce este cu adevarat important pentru ca acest eveniment sa fie extrem de reusit, si ce detalii nu merita atat de mult atentia si energia noastra. Cu siguranta alegerea unui videograf de nunta bun ar trebui sa fie in top trei lucruri imperios necesare pentru a va aminti cu drag de nunta voastra. Un videograf de nunta captureaza imagini care vor ramane cu voi tot restul vietii voastre. Va doriti ca aceste imagini sa fie cele mai reusite nu-i asa?
Daca ati raspuns cu “da” la intrebarea de mai sus, sunt cateva lucruri de care trebuie sa tineti cont cand alegeti fotograful de nunta. Daca aveti unul sau mai multi fotografi pe care ii urmariti si le admirati munca, asigurati-va in primul rand ca au disponibilitate la data evenimentului dumneavoastra. In general oamenii buni in acest domeniu sunt foarte solicitati si au date deja rezervate pentru o perioada foarte lunga de timp.
Fiecare fotograf de nunta are propriul lui stil de a lucra si acesta de obicei se reflecta in munca lui. Daca va doriti poze foarte prelucrate si fotograful pe care l-ati ales nu are in portofoliu acest stil de poze, este clar ca nu va face o exceptie pentru voi daca isi respecta munca. Stabiliti o intalnire in care sa cereti toate informatiile care va intereseaza: oferte, preturi, mod de lucru, daca va veni singur sau va lucra in echipa, daca va pricepeti puteti intreba si despre echipamentul folosit. Nu uitati sa-l rugati sa va arate portofoliul lui si fotografiile facute la o nunta de la inceput pana la sfarsit. Aceste doua lucruri spun mult mai mult despre calitatea muncii si profesionalismul fotografului decat orice reclama pe Facebook sau alte site-uri.
Inainte de a va intalni cu fotograful e o idee buna sa discutati in cuplu si sa puneti pe foaie ce va doriti de la un fotograf de nunta. Ce e foarte important pentru voi sa surprinda, ce nu doriti sa apara in poze, poate aveti un unghi preferat, in ce ipostaze nu va simtiti confortabili, etc.Comunicarea este esentiala pentru ca totul sa decurga cat mai aproape de asteptarile voastre si pentru a evita eventuale conflicte ulterioare.
Daca ati atins aspectele de mai sus in alegerea unui fotograf de nunta, tot ce va mai ramane de facut este sa va distrati si lasati in seama lui surprinderea celor mai frumoase momente de la nunta voastra. Nu uitati ca aveti in fata un profesionist care stie ce face si care e acolo pentru ca l-ati ales voi.











