Presedintele Klaus Iohannis a declarat azi,fiind intrebat despre pensiile speciale ale parlamentarilor, ca se va referi la aceasta chestiune dupa ce va primi de la Parlament legea si va face „o analiza profunda”.
„Ma voi referi la aceasta chestiune dupa ce primesc de la Parlament legea si voi face o analiza profunda”, a declarat presedintele Klaus Iohannis, intrebat ce va face cu legea pensiilor speciale votata marti in Parlament.
Legislativul a aprobat, marti, cu 303 voturi „pentru”, 124 voturi „impotriva” si doua abtineri, proiectul privind pensiile speciale pentru parlamentari.Proiectul prevede ca parlamentarii beneficiaza de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate.
Potrivit proiectului, deputatii si senatorii vor avea dreptul dupa exercitarea mandatului, la cerere, la implinirea varstei standard, la o indemnizatie lunara pentru activitatea de parlamentar, aceasta urmand sa fie in funtie de numarul de mandate.
De aceasta indemnizatie vor beneficia doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar, iar cei care au avut condamnari penale sunt exclusi de la aceasta indemnizatie.
Calculul acestei pensii se va face prin inmultirea 0,55% din indemnizatia bruta lunara de parlamentar cu numarul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de cate ori se va majora sau indexa indemnizatia parlamentarilor si se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii, potrivit proiectului legislativ.
Cuantumul indemnizatiei se acorda in limita a 3 mandate si reprezinta produsul obtinut prin inmultirea numarului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizatia bruta lunara aflata in plata.
Reprezentantii PNL au sustinut in plen respingerea acestui proiect, in timp ce alesii PSD, UDMR, cei ai minoritatilor si PC au sustinut aprobarea lui.
Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor prevede pensiile speciale ale parlamentarilor si a fost semnata de 255 de deputati si senatori, ulterior parlamenatarii PNL retragandu-si semnaturile.
Sursa foto :www.nineoclock.ro












There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment