Trăim într-o lume a comunicațiilor ultra rapide și, cu toată această revoluție și tehnică, noi ca omenire nu comunicăm ce-i esențial. Nu știu cum anume se face cî rămânem cantonați în tot ceea ce înseamnă inedit sau superficial , efemer și local .
De aceea, deseori mă întreb dacă mai există în această țară oameni cviziune asupra Lumii în care trăim…
Dacă aș fi găsit răspunsul și i-aș fi identificat sau nominalizat, atunci pe ce ar trebui să ne bazam în momentul în care îndrăznim să exprimam o opinie care chiar contează?
În fiecare zi pe care Bunul Dumnezeu mi-a dăruit-o Noi, o percep ca o șansă de a ne regăso în această Simfonie creatoare mondială.Să nu credeți că folosesc sintagme sau exprimări savante, dar , de la o vreme am sesizat că destui gândesc că este prea mult și fără rost comunicarea, discuția din spațiul public, de la televizor până la platformele online, rețele de socializare etc referitoare la subiecte precum procesul de mondializare, de cel de guvernare mondială și chiar găsirea unui viitor comun, într-o lume atât de divizată.
Personal susțin ideea conform căreia, în inteligența poporului român, un om avizat, un om informat valorează cât zece.
Reamintesc că ceea ce se întâmplă în lume – IDEEA unei comunități universale condusa de un guvern mondial a fost enunțată pentru prima data în Roma antică. De atunci se caută actorii și mijloacele pentru implementarea acestui proces al mondializării, al uniformizării, mai întâi sub aspect material și, ulterior , ca o comunitate spirituală. Așadar, ca și versetul înțeleptului Solomon ” Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.”(Ecclesiastul Capitolul 1, versetul 9)
Dar, dumneavoastră chiar credeți că starea actuala dovedește că s-ar fi făcut pe acest drum pași foarte importanti , și că am fi in grafic ” .?
Cred că e deja prea mult. România, poporul român, este parte a Lumii ți , vrem nu vrem, vom trăi într-o Nouă Eră. De Noi depinde însă și cum vom trăi. Ca să fii acolo și sa contezi , trebuie să participi cu tot geniul tău creator !
Când zic -NOI- mă refer la nivelul de înțelegere, hotărâre și la acțiunile concrete ale clasei politice- forța care conduce destinele țării. Societatea umană , oriunde ar fi este condusă de o forță politică.
Dupa cum a dovedit forța politică care a guvernat România în ultima vreme, nu prea avem motive de bucurie. Dar, așteptăm cu speranț…
E vremea ca toți cei care au acces la mijloacele de informare- formatorii de opinie cât și șefii lor, să educe poporul , să-l pregatească pentru cunoașterea inteligenta a Realităților fiind singura garanție că schimbările radicale care sunt gata să se producă în lumenu ne vor acoperi.
Concluzia e clară ți nu lasă loc niciunei interpretări.
Să nu ajungem să doborâm recordul mondial la proba de ” Vorbe goale „. Majoritatea celor care prind un microfon în spațiul public se ceartă pentru vorbe.
Vorbesc – oamenii de partid și de stat – într-o veselie generală, sperând că așa vor acoperi toate câte ne lipsesc !
Cum să nu ne întristăm când vedem atâtea „minuni” prezentate ca proiecte ?
Cei care sunt plătiâi din bani publici ca să rezolve problemele de interes general, ne servesc „VORBE” , chiar în limbi străine , iar câte unul ” aruncă portocale” sperând că nu vor fi prinse de cei care sunt antrenați pentru acest „sport „.
Acest dialog al surzilor spune totul despre starea actuală și despre viitorul oamenilor României.
Cârma țării este în mainile unui „COMANDANT ” ( a se citi și CONDAMNAT) care nu poate să distingă interesele proprii de cele publice, între binele personal și binele celor mulți despre care vorbește că-i reprezintă.
Această constatare a zgomotului „vorbelor oficialilor” este una care pare să nu se oprească și pare (paradoxal) una pe deplin neîncapatoare pentru a comunica realizarea „bunăstării generale”. De aceea, propun să fie rapid înlocuite cu exprimarea prin INTERJECȚII, interjecția fiind, fără îndoială, singura care exprimă SUBLIMUL în limba română.
Sursa foto : Sanatate si Viata
Redacția platformei media Criteriul Național mulțumește domnului Vasile Soroceanu pentru acest material oferit în exclusivitate astăzi 10 Martie 2018











