În mijlocul lunii lui Cuptor, pe data de 20 iulie, creștin-ortodocșii sărbătoresc pe Proorocul cel de foc – pe Sfântul Ilie Tezviteanul.
Sfântul Prooroc Ilie este unul dintre cei mai mari oameni ai lui Dumnezeu, trimişi vreodată de El pe acest pământ. S-a născut în Tezva Galaadului (de unde numele de Tezviteanul) cu aproape opt sute de ani înainte de venirea Mântuitorului Iisus Hristos, într-o familie evlavioasă şi credincioasă unicului Dumnezeu.
Tatăl său, Sovac, a văzut la naşterea lui, îngerii Domnului, înfăşurându-l în flăcări de foc şi hrănindu-l cu văpaie. Toată viaţa, Sfântul Ilie a fost mistuit de focul dragostei şi al slujirii, de râvna pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu. El a trăit într-o vreme în care omenirea întreagă era idolatră şi păgână, chiar poporul ales din care făcea parte devenise idolatru. Regele Israelului, Ahab, se căsătorise cu o păgână Izabela, care a adus cu sine cultul idolatriei. Astfel, tot poporul, în frunte cu regele, ajunsese închinător la idoli.
Sfântul prooroc Ilie, care a trăit o viaţă pustnicească, aspră, asemenea Sfântului Ioan Botezătorul, în feciorie, sărăcie, post şi rugăciune şi totală ascultare faţă de Dumnezeu Savaot, nu putea răbda această nelegiuire, ca întreg poporul evreu, în frunte cu regele său, să devină idolatru. De aceea Dumnezeu, văzându-i râvna, l-a trimis la rege. Îmbrăcat cu toate armele lui Dumnezeu (Efeseni 6, 13-17), Sfântul Ilie a mustrat poporul pentru această fărădelege, şi mai ales perechea regală Ahab şi Izabela, care inventau noi şi noi ticăloşii. I-a mustrat pentru păcatul de a fi părăsit pe Dumnezeul părinţilor lor şi de a fi urmat zeilor Baal şi Aşera, şi altor zeităţi prin care de fapt, se aducea închinare Satanei.
După ce cu rugăciunea sa a închis cerul trei ani şi şase luni, foametea şi seceta provocând dezastre în întreaga ţară, cheamă poporul şi pe rege pe Muntele Carmel, cu propunerea ca ei toţi să aducă jertfă lui Baal, prin preoţii şi profeţii lui, iar el, Ilie, să aducă singur jertfă adevăratului Dumnezeu. Propunând ca Dumnezeu să arate semn şi să trimită foc din cer peste jertfa cea adevărată.
Dumnezeu a ascultat pe slujitorul Său credincios şi a trimis foc din cer, iar preoţii lui Baal au fost dovediţi mincinoşi. Plin de râvnă sfântă, Ilie îi înjunghie pe cei opt sute cincizeci de preoţi idoleşti la râul Chişon şi restabileşte închinarea cuvenită adevăratului Dumnezeu. După aceea se roagă şi cere lui Dumnezeu ploaie, iar Dumnezeu ascultându-l, o trimite peste pământul însetat. Dar regele Ahab deşi se căieşte o vreme pentru răutăţile făcute, îndemnat fiind mai ales de soţia sa Izabela, se întoarce la ele, căutând să-l omoare pe omul lui Dumnezeu, Sfântul Prooroc Ilie. Atunci, plin de duhul şi puterea lui Dumnezeu, el profeţeşte: câinii vor linge sângele tău şi tot ei vor mânca pe Izabela, fapt care s-a împlinit întocmai. Această întâmplare arată limpede că răul din această lume, nu este fără de sfârşit, iar slujitorii lui, vor avea soarta lui Ahab dacă nu aici, atunci în veşnicie.
Sfântul Ilie profetul plin de darul Duhului Sfânt, sfârşeşte viaţa pământească aşa cum a trăit. În căruţa ascultării şi al supunerii faţă de Dumnezeu, trasă de caii dragostei de Dumnezeu şi de oameni, el se înalţă spre cer. Este înălţat cu trupul. Nu a fost dat stricăciunii trupul lui cel uscat de post, dar plin de Duhul Sfânt, ca semn că oricine crede în adevăratul Dumnezeu şi ascultă de El, nu mai moare, ci rămâne veşnic viu.
Sfântul Ilie este la fel de viu, de prezent, în Biserica şi în lumea întreagă precum era atunci când trăia în trup.Mai mult, duhul, puterea, râvna şi exemplul lui, sunt prezente pe întinsul întregii creştinătăţi. Astăzi îl cinstim pe sfântul Ilie cu laude şi cu cântări duhovniceşti, pentru că el este ocrotitor şi rugător al nostru înaintea lui Dumnezeu. Puternica sa prezenţă în Biserica Ortodoxă Română se vede din zecile şi sutele de biserici şi mânăstiri care îi sunt închinate. Numai în Arhiepiscopia Banatului are trei mânăstiri (Nuşeni, Băişoara şi Cristorel) şi alte multe biserici care poartă hramul marelui sfânt Prooroc.
Prin viaţa sa exemplară, sfântul Ilie ne învaţă să fim curaţi, sinceri, credincioşi, modeşti, cinstiţi, harnici, muncitori, rugători. De aceea ar trebui să iubim cumpătarea şi rugăciunea, ştiind că prin post se biruiesc patimile şi orice rău, iar prin rugăciune vom primi mângâiere de la Dumnezeu, mai ales atunci când nu mai avem nici o mângâiere omenească.
Lumea idolatră în care a trăit Sfântul Prooroc Ilie nu se deosebeşte de cea în care trăim noi astăzi. Păcatele osândite de Sfântul Ilie atunci: necredinţa, ura, idolatria, mândria, silnicia, minciuna, răpirea bunurilor altuia, nedreptatea, desfrâul sub toate formele lui, iubirea faţă de materie şi încrederea în bunurile pământeşti, sunt la fel de prezente şi în lumea noastră. Răul îşi are propovăduitorii lui.
De aceea, Sfântul Ilie, proorocul lui Dumnezeu, fiind luat cu trupul în carul cel de foc, până acum este viu în trup, păzindu-se de Dumnezeu în locaşurile raiului. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli în vremea Schimbării la Faţă a Domnului şi iar se va vedea de oamenii cei muritori trupeşte, înaintea venirii a doua pe pământ a Domnului. în acea vreme, cel ce mai înainte a scăpat de sabia Izabelei, va pătimi de sabia lui Antihrist.
Şi atunci nu numai ca prooroc, dar şi ca mucenic în ceata sfinţilor se va învrednici de mai mare cinste şi slavă, de la dreptul dătător de plată Dumnezeu, Cel Unul în trei feţe, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, Căruia se cuvine cinstea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sursa documentare : http://doxologia.ro, http://crestinortodox.ro
Prof.Dr.Daniel Mihai.CNA Regina Maria Constanţa, redactor șef al ziarului Criteriul Național
