Criteriul National

A doua întâlnire cu ONG urile din Constanţa s-a soldat… doar cu alte promisiuni !

A doua întâlnire cu ONG urile din Constanţa s-a soldat… doar cu alte promisiuni !
aprilie 13
19:22 2016

20160413_164523

Primăria Constanţa a organizat în cursul acestei după-amiezi în sala „Remus Opreanu“ a Consiliului Judeţean începând cu ora 16.30 o şedinţă în cadrul căreia domnul Decebal Făgădău, primarul interimar al municipiului dimpreună cu domnul viceprimar Costin Răsăuţeanu a stat la discuţii cu reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale. Reamintim faptul că au participat pe lângă domnii oficiali ce reprezintă Constanţa mulţi reprezentanţi ai unora dintre cele mai reprezentative ONG uri ce activează în Constanţa.

Demn de amintit rămâne aspectul avut deja la o asemenea întrevedere avută la început de lună Martie, la care s-au discutat mai multe probleme, neajungându-se la niciun fel de rezultat!

Teme, probleme de actualitate, propuneri de organizări de evenimente pe viitor dar şi o serie de neajunsuri ce au caracter stringent au fost rând pe rând amintite, enumerate.Majoritatea celor ce au luat cuvântul au avut un discurs argumentativ solid, cu puncte de vedere adresate autorităţilor locale care au ascultat şi au notat, ca şi în precedenta şedinţă şi întîlnire.

 

De exemplu,reprezentatul asociației OPTAR a luat cuvântul şi a amintit : „Vrem ca Primăria să facă tot posibilul ca lucrările din Constanța să fie respectate”. De asemenea, Liana Naum de la Asociația Drepturile Copilului a adus pentru prezentare și un proiect intitulat Gala Voluntarului 2016.

A luat cuvântul și reprezentantul Asociației Nevăzătorilor care a atras atenţia asupra anumitor aspecte, din care am reţinut acest punct de vedere : „Vrem ca imobilele de interes public să aibă niște covoare tactile, semafoarele să fie sonorizate, iar în mijloacele de transport în comun să se anunțe stațiile.”

O doleanță a transmis și președintele Ligii Studenților UMC referitoare la momentul în care va lua ființă Consiliul consultativ al elevilor. Cerințe aa avut și Farauanu Cristian George- reprezentantul Ligii Studenților ai Universității „Ovidius”, pe deplin întemeiate din care am selectat un punct de vedere care,  în prezent este ” uitat” de către actuala administrație- „Vrem subvenții de minimum 50% pentru la RATC”, a precizat

La auzul acestor puncte de evdere legal și elegant exprimate, interimarul Decebal Făgădău a reacționat „la cald” și i-arăspuns că se va avea în dicuție, dar după campania electorală.

Laura Macovei, reprezentantul ONG-ului ARTA a solicitat o sală de spectacole de artă și una pentru repetiții.

Numai că, spiritele şi contrele nu au lipsit din peisaj. Iar punctul de vedere etalat de AEC Constanţa cât şi cel al Ligii Studenţilor au stârnit anumite reproşuri din partea interimarului.

Acesta a fost rapid taxat de intervenţia lăudabilă a doamnei Mihaela Căruţaşu de la Civicum Voluntaris.

Cazul câinilor fără stăpân ce se află în gestiunea Primăriei dar de care se îngrijesc iubitorii de animale a fost timid pus ân discuţie Cei care doresc să adopte un proiect de hotărâre privind înfiinţarea unui serviciu de gestionare a patrupedelor fără stăpân rămân fără ândoială tăcuţi, cu toate că acesta rămâne unul dintre cele mai dezbătute subiecte din ultima perioadă, de când Decebal Făgădău a iniţiat întâlniri cu reprezentanţii societăţii civile.

O altă intervenţie lăudabilă a avut-o domnul Cosmin Bârzan , care a punctat extrem de eficient o problemă ce se reverberează de atâtea şi atâtea ori în oraşul Constanţa.

 

Primarul interimar al Constanţei a susţinut la final un discurs în care a subliniat că numai prin astfel de acţiuni se vor identifica problemele comunităţii şi doar aşa se vor găsi şi soluţii pentru rezolvarea lor.

 

 

20160413_170037

Oricum, unul dintre puncteşe centrale a fost păstrat la final. După explicaţiile şi promisiunile făcute tuturor celor prezenţi, interimarul cu atribuţii de primar-domnul  Decebal Făgădău a desemnat viitorul şef care va coordona pe viitor activitatea şi promovarea ONG urilor din Constanţa în persoana domnului ziarist şi blogger Valentin Coman.(constanteanul.com).

Rămâne de văzut şi mai ales de urmărit evoluţia ulterioară a acestei interesante desemnări deoarece , nici în prezent ONG urile din Constanţa nu posedă acea promisiune de a avea un spaţiu, o clădire în oraş!

La şedinţa desfăşurată cu organizaţiile nonguvernamentale au participat aproximativ 80 de persoane, sala fiind ocupată aproape în totalitate.

 

Sursa foto @ video : www.criteriul.ro, Daniel Mihai -https://www.youtube.com/channel/UCVOJ-zdh2K5cHTgwvVXkrUQ

 

Relatare foto-video în postura de participant a Prof. Dr. Daniel Mihai,CNA Regina Maria Constanţa,redactor şef al ziarului Criteriul Naţional, membru al ASPS

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul