Fotografii din concursul de fotografie, afiş şi colaj desfăşurat la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa!
Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa a ocupat de-a lungul anilor a ocupat un loc important în viaţa culturală a oraşului.După terminarea studiilor superioare , absolvenţii săi sunt membri în orchestrele din oraş, din ţară sau străinătate, sau sunt cadre didactice,specialişti în instituţii de cultură.
În societatea actuală întâlnim foarte mulţi copii talentaţi la pictură sau la desen, cu dorinţa de a cânta la un instrument muzical sau în a executa anumite mişcări scenice. De multe ori, pentru unii talentul lor se opreşte aici, în schimb alţii continuă să facă studii de specialitate.
Mai mult decât atât această prestigioasă instituţie oferă unui mare numãr de copii talentaţi,o educaţie pe deplin armonioasă şi echilibratã, ce dezvoltă competenţele artistice. Se remarcă de asemenea prin acest învăţământ pluridisciplinar reprezentat de practica artisticã cât şi cultura generală.
Faptul că prin expoziţii,concerte, spectacole de balet, elevii vor pune în aplicare cunoştinţele dobândite dezvoltându-şi simţul artistic,descoperind impactul cu publicul se formează practic viitori profesionişti, deoarece aceasta reprezintă calitatea primordială a acestui gen de învăţământ.
Aşa cum vă informam într-o postare de acum două zile, la Colegiul Naţional de Arte Regina Maria din Constanţa ,Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa dimpreună cu această prestigioasă Colegiul Naţional de Arte Regina Maria Constanţa organizează un concurs inedit aflat la cea de-a şasea ediţie.
În cadrul acesteu eveniment va avea loc pe data de 19 Aprilie 2016 un alt concurs destinat preşcolarilor cât şi şcolarilorpână în clasa a IV -a. Reamintim că acest eveniment are loc în cadrul Săptămânii Şcolii Altfel ce se va derula în perioada 18-23 Aprilie 2015.
Sub îndrumarea şi grija doamnei profesoare Dorobanţiu Cecilia- căreia în numele întregii redacţii îi mulţumim pentru amabilitatea şi disponibilitatea faţă de ziar – vă reamintim faptul că domnia sa este cadru didactic al C.N.A Regina Maria şi totodată una dintre iniţiatoarele acestui concurs. Aşadar,pe final vă prezentăm în exclusivitate o serie de fotografii ce ilustrează ambianţa şi emulaţia în cadrul acestor proiecte destinate elevilor.
Sursa front foto: adevarul.ro
Sursa foto : Arhiva personală Doamna Profesoară Dorobanţiu Cecilia
Documentare şi relatare a Prof.Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanţa, redactor-şef al ziarului Criteriul Naţional

















