Criteriul National

​Ucraina mulţumeşte României şi Republicii Moldova pentru sprijin şi solidaritate în lupta sa împotriva agresiunii Rusiei

​Ucraina mulţumeşte României şi Republicii Moldova pentru sprijin şi solidaritate în lupta sa împotriva agresiunii Rusiei
aprilie 13
20:10 2023

Ucraina mulţumeşte României şi Republicii Moldova pentru sprijinul şi solidaritatea lor în lupta sa împotriva agresiunii Rusiei, a declarat joi, la Bucureşti, ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, după Trilaterala România – Ucraina – Republica Moldova, dedicată problemelor de securitate.

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al Apărării, la Trilaterala România – Ucraina – Republica MoldovaFoto: Agerpres

La rândul nostru – a spus Reznikov – suntem gata să împărtăşim experienţe practice în respingerea unor astfel de agresiuni şi să le facem recomandări partenerilor noştri în ceea ce priveşte îmbunătăţirea apărării când vine vorba de agresiuni din partea Rusiei, relatează Agerpres.

„Ucraina, Moldova şi România nu numai că au graniţe comune şi o istorie comună, dar ce este şi mai important este că avem şi o viziune comună a politicii noastre externe, în cadrul familiei democrate europene şi conform valorilor europene. De asemenea, avem şi ameninţări comune, cum ar fi războiul hibrid al Rusiei împotriva Moldovei şi războiul împotriva Ucrainei, care ameninţă toate ţările de la Marea Neagră”, a declarat oficialul ucrainean.

În opinia sa, cele trei ţări au în faţă o muncă îndelungată şi grea pentru a asigura securitatea în regiunea Mării Negre şi a readuce ordinea şi respectarea dreptului internaţional, precum şi pacea, stabilitatea şi prosperitatea oamenilor.

Miniştrii de externe din România, Bogdan Aurescu, Republica Moldova, Nicu Popescu, şi ministrul adjunct de externe din Ucraina Emine Dzapharova, precum şi miniştrii apărării din cele trei ţări – Angel Tîlvăr, Anatolie Nosatîi şi Oleksii Reznikov, au semnat o declaraţie comună şi au făcut declaraţii de presă la finalul acesteia.

Trilaterala de joi a fost o continuare a unei reuniuni în acelaşi format, dar pe probleme de securitate energetică, organizată la Odesa în 2022.

Reuniunea a fost organizată în contextul primei Conferinţe privind Securitatea regiunii Mării Negre sub egida Platformei Internaţionale Crimeea, eveniment organizat miercuri şi joi la Bucureşti de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale din România, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării din Ucraina, în parteneriat cu Centrul pentru Strategii de Apărare al Ucrainei.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a avut o intervenţie online la Conferinţa de la Bucureşti privind securitatea regiunii Mării Negre.

___

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul