Mă fraţâlor, ascultaţi la mine una, de să stea mâţa în coadă. I-auz’ ce păţârăm cu Sucă. Eu îi spusăi Vetii: Ai de griji cu ăsta să nu ne dea de năcaz şi să fugă din izolare! Venisă din Spania, ştii, şi trebuia să stea-n cas’ doauă săptămâni. Da’ te pui cu dreacu’ de-amiaz’? Cu dracu’ de-amiaz’ te pui? El ştie pe unde ieşi, că ne pomenirăm că nu măi fu în odaia di la drum, unde-i făcusă Veta focu’ să nu luăm şi noi boala, că, de, cum sântem cam bătrâiori, Doamne fereşte!
Odată o văzui ieşind ca para focului din casă. Ce-ai, fomeie, zâc, ce păţâşi? Pe dreacu’, zâce. Nu măi e. Cine? mă făcui eu că nu pricep. Dreacu’, zâce, cine altul? Nepotu-tău. Ba că şi al tău n-o fi, îi tăiai eu macaroana, da’ n-avusăi de lucru, oameni buni, că erea cât pe-aci să-mi ardă una cu vătraiu’. Tocmai scosăsă cenuşa, ştii.
Acuma, zâc, ce-o fi, o fi! Ba pe dreacu’, zâce. Dacă-l reclamă careva şi ne-amendează, că nu sunt măi puţâni ăi care ne poartă sâmbetele? Să plătească, zâc. Dacă-l mâncă spinarea, acuma să se scarpine! Ei!
Auz’ de ce-i ardea ei! Aia nu zâce că poa’ să răspândească boala şi să dăm de belea. Da’ când credeam că să potoli, mă pomenii cu Veta mea: Aoleu! Dacă ne moare copilu’! Stăi, fă, la un loc! Drac mort ai văzut? Da’ atâta-mi trebui, că azvârli cu cenuşa după mine, de era cât pe- aci să mă aflu-mbăiat gata, fără apă şi săpun. Noroc că mă detei în lături, ştii. Ăla-mi fu norocul! Aprigă fomeie! Tace, tace, dar şi când o face, îi pune moţ!
Da’ nici eu nu mă lăsai şi cum nu prea sunt dus la biserică, odată mă zbârlii la ea şi – i trăsăi şi-o Crucea mă-sii, de-i trecură pe loc drăcişorii. Pe loc îi trecură, auz’!
Acuma, problema erea că Sucă al nostu nici gând să vină acasă, aşa că, dacă văzui şi văzui, n-avusăi de ales şi-i luai urma. Cam bănuiam eu pe unde – ar fi, că doar nu era prima dată când ne făcea pocinogul. Îl găsâi la Căţaua leşinată, unde încing ăştia tinerii, copţi la minte ca şi el, dupe moda nouă, câte un pocheraş, ce să lasă mai în fiecare sară cu bătaie, de-i linişteşte poliţia.
Cum mă văzu snamenia, pusă capu’ în pământ şi tăcu mâlc, mâlc tăcu, auz’, da’ nici eu că-l întrebai de vorbă. Îi făcui doar sămn „Nazad”, şi cât ai zâce peşte ajunsă acasă. Păi!
Aici îl luă la rost Veta. Iar eu, de gura ei, ieşii la reveneală şi venii să vă povestesc şi dumilorvoastră daravela, nu de alta, dar să le fie de învăţătură şi altora.
Şi mai rămâneţi cu sănătate! La bună vedere!
Sursa foto: https://google.com
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
